Cine sunt sutele de mii de români care rămân fără asigurare de sănătate. Vor fi obligați să plătească

1 septembrie 2025 19:30   Național

De la 1 septembrie, regulile privind accesul la serviciile medicale de bază s-au schimbat radical. Sute de mii de români rămân fără asigurarea de sănătate dacă nu au achitat contribuția stabilită de Guvern și nu au depus la timp documentele necesare la ANAF.'

Până acum, peste 650.000 de persoane beneficiau gratuit de servicii medicale, fără să plătească direct contribuția la sănătate. Erau trecuți ca coasigurați: soți, soții sau părinți fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate.

Conform autorităților, cei mai mulți provin din categorii vulnerabile sau greu de fiscalizat:

  • femei casnice (un număr mare în România, potrivit statisticilor europene),
  • persoane care lucrează sezonier în străinătate,
  • muncitori la negru, fără contracte de muncă.

Aceștia aveau o lună de zile la dispoziție pentru a depune documentele și pentru a achita contribuția minimă.

Cei care nu au făcut acest pas pierd automat calitatea de asigurat și vor trebui să își plătească tratamentele, cu excepția cazurilor de boli cronice acoperite prin Programele Naționale de Sănătate.

Cât trebuie să plătească

Noua regulă impusă de Guvern prevede ca fiecare coasigurat să contribuie la sistemul de sănătate prin achitarea a 2.430 de lei, echivalentul a 6 salarii minime pe economie.

Dr. Horațiu Moldovan, președintele CNAS, explică mecanismul, la ProTV

„Trebuie să plătească CASS raportat la 6 salarii minime pe economie, ceea ce înseamnă aproximativ 2.430 de lei. 25% din această sumă trebuie plătită în momentul în care se încarcă la ANAF declarația, iar restul de 75% până pe 25 mai anul următor”.

Contribuția este plătită de persoana asigurată principală, pe propria răspundere, pentru fiecare membru coasigurat.

Ce documente trebuie depuse

Pentru menținerea statutului de coasigurat, la ANAF se depun următoarele:

  • copii ale actelor de identitate valabile,
  • documente care atestă relația de rudenie sau căsătoria,
  • declarație pe propria răspundere a coasiguratului că nu are venituri proprii,
  • declarație pe propria răspundere a persoanei asigurate, prin care confirmă întreținerea coasiguratului.

Documentele pot fi depuse online, prin poștă sau direct la ghișeele ANAF.

Cine rămâne totuși protejat

Pacienții cronici – inclusiv cei care devin neasigurați – vor continua să primească tratamente prin Programele Naționale de Sănătate, indiferent de statutul lor fiscal.

Totodată, Ministerul Sănătății a lansat, de la aceeași dată, un formular online prin care pacienții pot sesiza situațiile în care medicii îi redirecționează din spitalele de stat către cabinetele private

Mai multe