Coloană de mașini pe Valea Buzăului. Trafic aglomerat în Rânca și Valea Prahovei
Românii care şi-au petrecut sfârşitul de an în pensiunile de la munte se întorc acasă. Din dorinţa de a scăpa de aglomeraţia de pe DN1, mulţi şoferi din estul ţării au ales să traverseze Carpaţii prin Valea Buzăului, însă și aici s-au lovit de ambuteiaje.
Pe ruta principală, ce străbate Valea Prahovei, coada de maşini se întindea duminică, la orele amiezii, pe kilometri întregi. Așadar, polițiștii de la Rutieră au decis să devieze circulația pentru a fluidiza traficul.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că în judeţul Braşov, începând cu ora 11,45, pentru a asigura fluenţa traficului, a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti. Cu aceeaşi oră se aplică şi devierea (nivel de recomandare) de pe DN73A Râşnov - Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1.
Ca să evite DN1, numeroşi şoferi din Buzău, dar şi din Vrancea, Galaţi, Brăila şi Prahova s-au îndreptat către DN10 Braşov - Buzău, informează Adevărul. Șoseaua a devenit, după orele amiezii, extrem de aglomerată. La semafoarele provizorii amplasate pe DN10, la Siriu, şoferii au fost nevoiţi să aştepte chiar și mai bine de o oră în coloană.
Cozi interminabile și la Rânca și pe Valea Prahovei
Duminică, 2 ianuarie, traficul s-a desfășurat cu dificultate și în zona stațiunii Rânca, dar și pe Valea Prahovei.
Foarte mulți turiști au mers la Rânca, iar la intrarea în localitate s-au format cozi interminabile de mașini. Șoseaua a fost curățată de zăpadă, însă turiștii au avut nevoie de răbdare pentru a parcurge distanța.