Continuă războiul dintre medici și pacienți la „Spitalul groazei” din Pantelimon. Doi doctori, arestați pentru crimă

8 august 2024 18:00   Național

Șoseaua Pantelimon nr 340-342. La parterul unei clădiri de 5 etaje se află locul cel mai hulit din România, scena unor acuzații terifiante, unde oameni care se cred Dumnezeu, decid, ca într-o macabră ruletă rusească cine să trăiască și cine sa moară. Sunt acuzațiile Parchetului București și este vorba de Secția de Terapia Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență Pantelimon, aflată în mijlocul unui scandal fără precedent în lumea medicală din România.

Reporterii Click! au fost ieri la spital și au găsit un loc plin de contradicții, aflat într-o altă lume, unde surprinzător, nu există speranță ci doar cruci și resemnare. 

Medicii amenință cu demisia

În curtea plină de salvări este liniște, deși este miezul zilei și perioadă de vizită, nu este aproape nimeni. Doar câțiva paznici îmbrăcați în negru și pentru care orice întrebare este un atac: „Ce bă ai venit să ne faci probleme?”. Pe holuri foarte puțini oameni, în curte câțiva aparținători ai unor persoane grav bolnave aduse la Camera de Gardă plâng în hohote, acuză că nu sunt băgați în seamă, sunt tratați cu lipsă de empatie și cu multă indiferență.

În timp ce oamenii își strigă supărările, o parte dintre medicii și asistentele de la Urgența Spitalului Pantelimon au anunțat că își dau demisiile acuzând presiunile presei și modul urât în care sunt descriși. După câteva ore și „ajutați de o vizită a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, greviștii au anunțat pribn vocea șefei ATI, Florina Pompilian că s-au răzgândit.

Parchetul a anunțat arestarea doi medici de la Secția ATI

La câțiva kilometri distanță, Parchetul București anunța că au fost arestate pentru 30 de zile două doctorițe iar o asistentă a primit control judiciar pentru că le-a ajutat să „ajute” să moară pacienți pentru a se elibera paturi la ATI. Medicii acuzați de ucidere se numesc Maria Miron și Mirela Păiuș și sunt acum arestate pentru 30 de zile. Asistenta Mariana Călin a fost plasată sub control judiciar pentru că a mințit de trei ori pentru a acoperi medicii. 

Șerban Bubenek vs Vasile Barbu

În timp ce la televizor prof. univ. dr. Șerban Bubenek, președintele Senatului Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă lua apărarea celor două doctorițe, în curtea spitalului, Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților făcea acuzații grave.

În timp ce pentru Bubenek „nu poate fi vorba în niciun caz de omor cu premeditare”, fiind „o interpretare greșită care vine din necunoaștere”, Barbu vorbește despre Spitalul Pantelimon ca despre o gaură neagră medicală, un spital evitat de oameni și care trăia doar din supraîncărcarea secțiilor de Medicină de urgență. 

„Nu e vorba de colegi slab pregătiți, e vorba de vârfuri față de care societatea românească nu poate să arunce anatema, fără o analiză științifică riguroasă. (…) toate dovezile științifice astăzi spun că nu poate fi vorba de premeditare”, a declarat Bubenek la digi24.ro.  

„Acest spital nu poate supraviețui pentru că nimeni nu se mai internează aici deoarece nu are încredere. Atunci, pentru a supraviețui și a plăti salarii trăiesc din supraîncărcarea costurilor la secțiile pentru medicina de urgență, scop în care au și aplicat la un program național specific” a susținut Barbu în fața presei în curtea spitalului Pantelimon, ca replică la afirmațiile medicului Bubenek.

Barbu vorbește de Secții ATI cu 10-15 paturi create arbitrar și neregulamentar doar pentru a primi fonduri cu nemiluita și a se asigura supraviețuirea unui spital cu peste 600 de salariați și unde nu se mai internează nimeni deoarece nu are încredere.

„Spitalul are oficial acreditată doar o secție cu 25 de paturi de terapie intensivă. Ilegal au mai fost create, la diferite etaje, pentru a se face rost de bani, secții de terapie intensivă neacreditate.

Când este vorba de decontări, totul se face ca la o secție de medicină de urgență deși nu este cazul. Pentru a se goli repede și a se face rost de paturi, așa-numitul rulaj este stabilit aleatoriu, de cadrele medicale prin modificarea tratamentului”, sunt acuzațiile liderului celei mai mari organizații care își propune să apere drepturile pacienților din România.  

Rudele pacienților acuzații grave la adresa medicilor de la Spitalul Pantelimon

„Nu este un cimitir! Este o cameră de gardă”, strigă plângând în hohote și ridicând pumnii spre cer cu deznădejde, Eleonora Vasile. Și-a adus soțul, pe Puiu ( 55 de ani) în stare gravă la Urgență și nimeni nu-i spune nimic. Are cancer pulmonar și a fost adus cu insuficiență repsiratorie.

„Doctorița de la Camera de Gardă stătea picior peste picior relaxată, nu a vrut să ne spună nimic, nu ne-a lăsat să îl vedem. Este grav ce speranțe mai ai, ne-a spus sec. Cum să ne alungi cu paznicii ca pe cârpe, este un om, ce dacă este în stare gravă...Ce să facem acum să îl ducem la cimitir, am venit la Camera de Gardă că aici ne-a adus salvarea...De ce nu ne-a dus la cimitir dacă medicii de gardă ne spun senini că să-i punem cruce. De ce Dumnezeu a făcut medicii fără inimă”, își strigă suferința femeia.

Câțiva metri mai încolo, Mihaela Abraham plânge înăbușit. Ea nu urlă, nu se mânie pe Dumnezeu, nu face scandal dar durerea ei este și mai mare.„Fratele meu, Eftimie Florin Stângă a venit aici acum câteva zile cu tuberculoză. Am văzut cu ochii mei cum îl tratează, cum are mâinile umflate, cum nu îi dau medicamentele.

Am văzut ce tratament i-au făcut și sunt convinsă că au greșit tratamentul, i-au redus greșit dozele. Aș avea multe să spun, aș zice tot oful meu dar cui...”, spune supărată Mihaela. Peste gard, un om strigă la lumea adunată în curte: „Abatorul Pantelimon”. Cum a ajuns un spital de urgență o paria medicală trebuie să se afle...până atunci, procurorii acuză o parte dintre cadrele medicale de la ATI de crime iar autoritățile medicale spun că totul este o fantezie.  

Mai multe