Copii din instituțiile statului, abuzați. Două cazuri grave la Brașov

5 ianuarie 2022 15:25   Național

Autoritățile brașovene se confruntă cu două situații grave în centre ale Protecției Copilului. O tânără cu afecțiuni psihice s-a plâns că a fost abuzată sexual, iar o fetiță de 13 ani este însărcinată. 

O beneficiară a Centrului de la Hărman, aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, care suferă și de afecțiuni psihice, susține că a fost abuzată sexual în mod repetat de către unul dintre angajaţi. Când a ajuns la capătul răbdării, fata a decis să spună despre situația în care se află.  

Plângerile tinerei au ajuns la urechile preşedintelui Asociaţiei pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM) Braşov, Ionel Spătaru, care a făcut publică situaţia.

Contactat telefonic, angajatul acuzat de tânără a precizat că, deocamdată, se abţine de la comentarii şi nu are nimic de spus în acest moment.

„DGASPC Brasov a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov şi, în paralel, a declanşat o cercetare administrativă, care se află în derulare”, a precizat Lidia Mailat, purtătorul de cuvânt de la Protecţia Copilului Braşov, conform adevarul.ro.

Însărcinată la 13 ani

Tot în județul Brașov, la Rupea, o fată de 13 ani din centrul „Casa Ioana” este însărcinată în luna a treia. „DGASPC Braşov, în urma verificărilor efectuate de către echipa pluridisciplinară, a sesizat organele de poliţie de la domiciliul fetei”, a precizat Lidia Mailat despre cel de-al doilea caz.

Ionel Spătaru, președintele ASUM Brașov, este revoltat de faptul că nu i-a fost permisă o vizită de informare în două astfel de centre, la sfârșitul anului 2021 „Deşi, prin protocolul semnat cu Protecţia Copilului Braşov, aceasta se obligă să ne permită accesul, de această dată a spus NU! Un NU categoric şi fără nicio altă explicaţie! Nu ar fi trebuit să vedem şi să auzim lucruri de genul acestora? Acesta să fie motivul?”, a declarant Ionel Spătaru, care spune că una dintre vizite ar fi trebuit să se desfăşoare chiar la „Casa Ioana” din Rupea.   

Mai multe