Copil de 4 ani, salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, în Bacău

3 februarie 2021 14:24   Național
Ultima actualizare:

Un copil de 4 ani din satul băcăuan Valea Mare a supravieţuit miraculos după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri. Acesta a fost scos în viață de către pompierii chemați de urgență să intervină, ieri dimineață.

Alarmă, miercuri dimineață, în Valea Mare din județul Bacău! Un copil de numai 4 ani a căzut într-o fântână din curtea gospodăriei în care locuiește. Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ajuns imediat la fața locului și au intervenit cu mai multe echipe, scrie adevarul.ro.

Intervenția a fost foarte dificilî, având în vedere că fântâna era adâncă de 15 metri şi avea un diametru de 60 de cm. Cu toate acestea, după 30 de minute, operațiunea s-a încheiat cu succes. Copilul a fost scos de către un pompier care a coborât cu frânghia până la fundul fântânii. Micuţul a fost scos conştient şi a fost dus la UPU Bacau. 

Citește și: 

Tulcea: La miezul nopții, o femeie a fost scoasă dintr-o fântână adâncă de 20 de metri în timp record

Copil scos în viață dintr-o fântână adâncă de 22 de metri, în Vrancea

Mai multe