#Coronavirus

Coronavirus în România, 22 decembrie 2021. Peste 800 de cazuri noi

22 decembrie 2021 8:59   Național
Ultima actualizare:

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 22 decembrie 2021, se păstrează trendul ascendent de marți, 21 decembrie.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 851 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 48 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Astfel, bilanțul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România a ajuns la 1.800.306 de la debutul pandemiei.

Coronavirus în România, 22 decembrie 2021. Au fost raportate 62 de decese

În intervalul 21.12.2021 (10:00) – 22.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 62 de decese. Dintre acestea, 18 s-au produs la o dată anterioară intervalului de referință.

Din totalul de 62 de pacienți decedați, 56 erau nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 70 și 79 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În spitalele din țară, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 2.830. Dintre acestea, 491 sunt internate la ATI. Dintre cei 491 de pacienți internați la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 62 sunt minori, 59 fiind internați în secții și 3 la ATI.

Mai multe