Crimă în Târgu Jiu. Cadavrul unui bărbat, descoperit într-o piață, printre tarabele cu legume

28 aprilie 2021 16:53   Național
Ultima actualizare:

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 60 de ani a fost găsit într-o piață din Târgu Jiu, printre tarabe. O femeie a dat alarma la 112, iar polițiștii au demarat o anchetă.

Bărbatul a fost găsit în Piața 9 Mai, în zona tarabelor unde se comercializează legume. Un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj, sosit la fata locului, a constatat că bărbatul este decedat. Primele concluzii medico-legale au stabilit că victima nu prezenta leziuni vizibile, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Ulterior, cadavrul a fost transportat la S.M.L. Gorj pentru efectuarea necropsiei și stabilirea, cu exactitate, a cauzei decesului, scrie gorjexpress.ro.

Astfel, în urma autopsiei, a reieșit faptul că moartea bărbatului a fost una violentă. Polițiștii au aflat că, în seara zilei de 26 aprilie, victima a avut un confict spontan cu un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. Pe fondul consumului de alcool, acesta din urmă l-a agresat pe cel de 60 de ani.

Bărbatul bănuit de agresiune a fost identificat de polițisti și reținut pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. 

Citește și: 

Crimă atroce în Cluj: Un bărbat de 30 de ani și-a ucis mama cu un topor

Crimă șocantă în Târgu Mureș! O femeie și-a ucis iubitul și l-a dus cu tomberonul în pădure

Mai multe