Cum a apărut cea mai mare fabrică de încălțăminte din România? „Viața printre străini este foarte amară”

12 decembrie 2024 7:19   Național

Astăzi, este cea mai cunoscută fabrică de încălțăminte din țara noastră, dar puțini români știu povestea fascinantă din spatele ei. Aurel Bobu a petrecut trei ani dincolo de hotare, iar după ce s-a întors în țară, a pus pe picioare una dintre cele mai mari afaceri din România.

În nordul țării, în mijlocul Bucovinei, găsim una dintre cele mai mari și mai cunoscute fabrici de încălțăminte din țara noastră. Iar totul a început cu visul unui tânăr cizmar, în anul 1984. Aurel Bobu a făcut prima sa pereche de pantofi atunci când era un simplu ucenic, pentru mama sa. Apoi, a decis să plece din România, pentru a-și realiza visul, însă, în cele din urmă, a revenit în țară.

„În anii '90 am fost plecat 3 ani. Am spus așa vin acasă și să știu că mănânc doar un cartof pe zi, dar sunt acasă în țară și în locul unde m-am născut eu. Nu mi-aș dori să mă mai întorc printre străini, viața printre străini este foarte amară”, a povestit Aurel Bobu, conform observatornews.ro.

S-a întors în România după 3 ani

După ce s-a întors în România, Aurel Bobu a început să muncească la propria afacere. Astfel, în anul 1996, apărea brandul său. Denumirea companiei ao combinație între numele lui Aurel Bobu și cel al soției sale, iar astăzi, toți românii au auzit de el.

Iar fabrica sa din Vicovul de Sus a devenit un adevărat simbol pentru comunitatea locală. Ea a schimbat complet fața orașului, iar pe lângă fabrică, a fost construit și un drum care astăzi este folosit de nenumărați oameni.

La fabrica de încălțăminte lucrează sute de oameni

Astăzi, fabrica de încălțăminte este mai profitabilă ca oricând. Undeva în jur de 700 de oameni muncesc aici, iar în fiecare zi sunt produse 150 de genți și 2.000 de perechi de pantofi. Atunci când este scos un model nou, el este dat unei persoane care îl poartă vreme de 2 – 3 săptămâni, pentru a testa dacă este viabil.

Fabrica din Vicovul de Sus este un punct important pentru comunitatea locală, care a avut numai de câștigat după deschiderea acesteia.

„Acum 25 de ani în urmă nu aveam acces așa de bun la fabrică și m-am gândit să cumpăr teren de la oameni și am cumpărat terenul. Am lucrat 2 ani și ceva cu betoniera, tot manual, şi am făcut acest drum să avem acces la fabrică. După ce am terminat drumul, l-am donat comunității Vicovul de Sus și la ora actuală acest drum e un drum de acces pe care foarte mulţi oameni îl folosesc şi uitaţi-vă cât e de aglomerat”, a mai spus acesta.

Mai multe