Cum a fost țepuită starleta porno Ioana Șufană alias Janelle cu 120.000 de euro
Ioana Șufană, ex Botezatu este un personaj cunoscut în Constanța și datorită mai multor investiții pe care le-a făcut la malul mării. Ea deține mai multe imobile de-a lungul litoralului, din Năvodari până în Satul de Vacanță. Faima ei a ajuns și la doi escroci care, cu ajutorul unui buletin fals, au convins-o să le plătească 120.000 de euro pentru un apartament care nu era al lor. În trecut, Ioana Șufană ar fi activat în industria filmelor pentru adulți cu numele de scenă Janelle, scrie Replica Online.
Șufană, păcălită să cumpere un imobil din București
Alexandru Mihalache și Costin Badea sunt cei care au abordat-o pe starleta porno și după discuții și negocieri, i-au vândut Ioanei Șufană, un imobil situat în Sectorul 3, Bucureşti, pentru suma de 120.000 euro. Replica Online a aflat cum a decurs ranzacția.
Cei doi i-au prezentat o procură falsă, în baza căreia s-a perfectat un contract de vânzare cumpărare.
La scurt timp, surpriză! Adevărata proprietară a imobilului a deschis acţiune civilă împotriva Ioanei Șufană pentru anularea contractului de vânzare cumpărare. Așa a aflat Șufanu că procura prezentată de cei doi era un fals.
Cu acea procură în mână, cei doi bărbați s-au prezentat la notar, împreună cu un reprezentant al Ioanei Șufană, care a semnat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea cumpărarea.
Pentru încheierea acestei promisiuni de vânzare-cumpărare, Ioana Șufană a achitat suma de 50.000 euro, urmând ca actul de vânzare-cumpărare să se întocmească în 30 zile de la semnarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
Ulterior, Ioana Șufană a virat și restul de 70.000 de euro. Totul a fost pus la cale de cei doi, care ar fi având o experiență vastă în astfel de țepe.
Cum au procedat escroscii
Cei doi și-au fabricat un plan în detaliu. Împreună cu alte două persoane, cei doi s-au folosit de manopere dolosive pentru inducerea și menținerea în eroare a persoanei vătămate, cauzând un prejudiciu semnificativ, scrie sursa citată
În trecut, cei doi ar fi făcut și închisoare pentru astfel de fapte.
Pentru această faptă, Alexandru Mihalache a fost condamnat la 2 ani de închisoare, iar în urma contopirii cu alte pedepse, urmează să execute 6 ani de închisoare. Costin Badea a primit 1 an și 9 luni iar în urma contopirii va executa 2 ani și 4 luni şi 1.179 zile de închisoare.
Cine este Ioana Șufană
Ioana Șufană s-a născut în Constanța și are 31 de ani. După absolvire, a fost pentru scrut timp profesor la o școală în București, apoi a părăsit România pentru America unde ar fi activat în domeniul filmelor pentru adulți, fiind cunoscută în această industrie sub numele de Sensual Jane sau Janelle.
Ea ar fi apărut în zeci de producții, iar câștigurile financiare au fost impresionante. S-a întors în orașul natal și făcut mai multe investiții pe Litoralul Românesc.