Dacian Cioloș și-a dat demisia din USR. Cătălin Drulă preia interimatul

7 februarie 2022 13:45   Național
Ultima actualizare:

Dacian Cioloș și-a dat demisia din USR. Anunțul a fost făcut chiar de către el, în cadrul ședinței care a avut loc luni, 7 februarie, în partid. 

Biroul Național USR a respins luni proiectul de reformare a partidului propus de Dacian Cioloș. Prin urmare, liderul formațiunii politice și-a dat demisia. 

Dacian Cioloș și-a anunțat, luni, demisia din fruntea partidului USR, după ce programul său de reforme nu a fost votat de Biroul Național al USR. Dominat de echipa lui Dan Barna, Biroul Național al USR – a respins noul program de reforme în partid propus de Dacian Cioloș. Pentru proiectul lui Cioloș au votat 11 din cei 25 de membri ai conducerii partidului.

Dacian Cioloș a făcut anunțul într-o a doua ședință a Biroului Național al USR, convocată luni, de la ora 15.30.

Dacian Cioloș și-a dat demisia din USR. Cine va prelua interimatul

Conform statutului USR, funcția de președinte interimar va fi preluată de către vicepreședintele care a obținut cel mai mare număr de voturi la Congres, adică de către Cătălin Drulă. Acesta a declarat vineri seara, într-o emisiune la B1tv, că este pregătit să preia șefia partidului.   Conducerea interimară a USR, după demisia președintelui formațiunii, va fi preluată până la Congresul partidului. 

Luni, 7 februarie, a avut loc șdința Biroului Național al USR, controlat de facțiunea  „Barna” a partidului. În cadrul întâlnirii a fot luat în discuție programul prezentat de Dacian Cioloș pentru reformarea partidului. Tensiunile în interiorul USR au atins cote maxime în ultimele zile, după ce președintele Dacian Cioloș a amenințat cu demisia dacă nu-i este adoptat programul. 

Cioloș: „Îmi asum consecințele și îmi prezint demisia” 

A apărut și o înregistrare din timpul ședinței USR, potrivit Antena 3. „Lucrurile care pentru mine sunt esențiale și atunci eu îmi depun mandatul. Deci luni, dacă programul ăsta nu e votat, voi puteți să ziceți că nu vreți să îl votați, că nu scrie în statut, și eu nu pot să vă oblig, pentru că dacă nu facem cvorum nu avem ședință de BN, sau și dacă facem cvorum și voi nu vreți să votați, eu nu pot să vă oblig sau la fel dacă votați împotrivă. Doar că atunci îmi asum consecințele și îmi prezint demisia”, spune Dacian Cioloș într-o înregistrare din timpul ședinței USR.  

Ionuț Moșteanu: „Un moment dificil pentru partid”

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a declarat luni, după demisia lui Dacian Cioloș, din funcția de președinte al partidului, că obiectivul nr.1 al formațiunii este „să rămânem uniți”.

„E un moment complicat, dificil pentru partid și îmi pare rău că s-a ajuns aici atât de repede după alegerile de anul trecut. Am încredere în înțelepciunea colegilor, e important să rămânem uniti. Dacian Ciolos rămâne în partid, a făcut multe pentru politică și va face multe în continuare. Cer înțelepciune de la colegi, să rămânem uniți și trebuie să ne păstram suflul și energia cu care ne-au cunoscut românii. Cioloș ne-a zis că va depune eforturi să țină partidul unit, ăsta e obiectivul nr.1”, a declarat Moșteanu, la Antena 3.

Cioloș urmează să susțină o conferință de presă de la ora 18.00 în care va aface anunțul oficial. 

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News

Mai multe