De ce votează românii din diaspora cu suveraniști? Un antropolog explică: „Nu sunt motivați de ortodoxism, familia tradițională sau de sentimente naționale profunde”

26 mai 2025 7:34   Național

Românii din diaspora au votat în număr mare cu partide și candidați suveraniști, atât la alegerile europarlamentare din iunie 2024, cât și la prezidențialele din noiembrie și mai. De ce au ales această direcție politică cei care trăiesc și muncesc în afara țării? Un antropolog român vine cu o explicație.

La alegerile prezidențiale din 2024, diaspora a înclinat balanța spre candidații suveraniști. În primul tur, desfășurat în luna noiembrie, Călin Georgescu a fost votat de 345.926 de români din străinătate (43,35%), potrivit Adevarul.ro. De asemenea, în turul al doilea, diaspora a votat în favoarea liderului AUR, George Simion, care a obținut 912.553 de voturi (55,86%), față de 720.996 voturi (44,14%) pentru contracandidatul său, Nicușor Dan. Aceeași tendință s-a văzut și la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, când românii din afara granițelor au ales, din nou, în mod majoritar, candidați suveraniști. AUR a obținut 14,54%, iar S.O.S. România – 13,58%.

De ce votează diaspora cu partide care critică Uniunea Europeană?

Dar de ce votează românii din diaspora cu partide care critică Uniunea Europeană, globalizarea sau valorile occidentale, în timp ce ei înșiși locuiesc și muncesc tocmai în aceste state?

Ei bine, antropologul Radu Umbreș susține că explicația nu are legătură cu religia sau cu naționalismul. Potrivit specialistului, românii din diaspora care au votat cu AUR sau alți candidați suveraniști nu sunt motivați de patriotism, ortodoxism sau valorile tradiționale, ci de o frustrare socială și economică.

Mulți dintre acești oameni au plecat din România în anii 2000, când salariile din Vest păreau mari comparativ cu cele de acasă. Acum însă, odată cu dezvoltarea rapidă a României, au început să se simtă marginalizați în raport cu noua clasă mijlocie formată în țară:

Emigranții și alți votanți AUR nu sunt motivați de ortodoxism, familia tradițională, pășunism, sentimente naționale profunde, glasul străbunilor și al lui Ștefan cel Mare. Acestea sunt doar simbolurile moralizatoare care ajută la formarea unei coaliții politice între cetățeni și politicieni populiști, dar interesele reale sunt de natură economică/socială”, a explicat specialistul, care a punctat și următoarele aspecte într-un mesaj din 2022, conform publicației menționate:  

Sunt motivați de nemulțumirea pe care o simt că alții câștigă mult mai mult decât ei de pe urma globalizării. Sunt nemulțumiți că un corporatist își poate cumpăra un apartament la un preț pe care ei nu și-l mai permit. Sunt frustrați că noua burghezie își poate trimite copiii la școli private la care ei nu mai au acces.”

Mai multe