Directorul de la spitalul Colentina și adjunctul Administrației Spitalelor au fost reținuți. Despre ce mită este vorba

20 septembrie 2023 6:40   Național

Curtea de Apel București a emis, marți seară, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele directorului adjunct al ASSMB și al managerului de la Spitalul Colentina.

Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor Bucureşti, acuzat că a luat mită 80.000 de euro, a fost arestat pentru 30 de zile. Managerul interimar al Spitalului Colentina, cel care i-ar fi dat banii, a fost lăsat în arest la domiciliu. Stenogramele din dosar arată că funcţiile de conducere, dar şi contractele cu statul erau plătite cu bani grei. Au fost interceptate discuţii în care cei implicaţi vorbeau de mită de 200.000 de euro pentru o singură persoană.

Ce acuzații li se aduc

Potrivit unor surse judiciare, Cristian Plută ar fi acceptat să primească suma de 20.000 euro în vederea sprijinirii lui George Mirel Cristescu pentru a ocupa funcţia de manager interimar la Spitalul Colentina din Bucureşti, prin formularea unei propuneri în acest sens către Primăria Municipiului Bucureşti.

Ulterior, la data de 19 iunie 2023, după ce Cristescu fost numit în funcţia de manager de spital, Cristian Plută a primit de la acesta suma de 20.000 euro. Mita ar fi fost dată printr-un intermediar, Silviu Stăncilă, cel care de altfel a şi purtat negocierile între cele două părţi, scrie Digi24.ro.

Cristian Plută este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. George Mirel Cristescu este acuzat de dare de mită şi delapidare, iar Silviu Stăncilă este acuzat de instigare şi complicitate la dare de mită.

Opt ore au durat perchezițiile procurorilor DNA în mai multe locuințe și sedii de firme.  Procurorii spun că mita ar fi fost primită într-o geantă. Cei acuzați foloseau această modalitate tocmai pentru a scăpa de ochii anchetatorilor. Banii au fost primiți în mai multe tranșe din aprilie până în luna august a acestui an. Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București spune că dezaprobă orice urmă de corupție din sistemul de sănătate.

Mai multe