Doi tineri au scăpat teferi după ce au plonjat cu mașina într-un canal

4 aprilie 2021 14:52   Național
Ultima actualizare:

Au avut mare noroc! Doi tineri au căzut cu mașina într-un canal, în județul Mehedinți și s-au ales doar cu câteva zgârieturi, deși autoturismul este grav avariat.

Nici ei nu și-au dat seama cum de au scăpat teferi după spectaculosul accident. Mașina în care se aflau a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un canal. Accidentul s-a petrecut în municipiul Drobeta Tirnu Severin, scrie dc.news.ro.

Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o ambulanță SMURD și o autospecială cu modul de descarcerare la acest accident. Însă, la sosirea pompierilor, cele două persoane ieșiseră din autoturism.

Paramedicii SMURD le-au acordat îngrijiri medicale, iar tinerii au refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului, iar poliția a deschis o anchetă. 

Citește și: 

Accident spectaculos la Ploiești. Un tramvai lovit de un BMW a deraiat și a ajuns într-un parc

Accident surprizător pe o șosea din Olt. Un dric s-a făcut praf din cauza vitezei iar mortul din mașină a zburat pe câmp

Mai multe