Domeniile de activitate care te scot la pensie la vârsta de 45 de ani! Prevederile din noua lege a pensiilor

16 octombrie 2024 7:19   Național

Potrivit noii legi a pensiilor, sunt angajați care se pot pensiona la vârsta de 45 de ani. Mai exact, sunt două situații stipulate în lege când seniorii pot să iasă la pensie cu 20 de ani mai devreme, scrie adevărul.ro. Este vorba despre persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții speciale de cel puțin 22 de ani în zona I de expunere la radiații și cei care au lucrat 20 de ani în unități miniere. 

Ce persoane au parte de reduceri semnificative ale vârstei de pensionare 

Vârsta standard de pensionare se reduce cu 20 de ani - în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de cel puțin 22 ani în zona I de expunere la radiaţii;

Vârsta standard de pensionare se reduce cu 18 de ani - în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale de cel puțin 25 ani în zona II de expunere la radiaţii;

Vârsta standard de pensionare redusă în cazul acestor persoane nu poate fi mai mică de 45 de ani, atât în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona I de expunere la radiaţii, cât şi în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona II de expunere la radiaţii.

Alte reduceri majore ale vârstei de pensionare din noua lege a pensiilor 

Cu 20 de ani, dacă au lucrat cel puțin 20 de ani în subteran, în unități miniere.

Cu 13 ani în cazul persoanelor care au lucrat cel puțin 25 de ani în domeniile producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.

Cu 13 ani, dacă au lucrat cel puțin 20 de ani ca: Balerin/Solist balet, Acrobat, Solist vocal de operă şi de operetă, Instrumentist la instrumente de suflat.

Cu 11 ani cei care au lucrat 25 de ani în domeniile: aviația civilă, industria de armament, exploatarea forestieră, siguranța circulației feroviare, construcții de mașini, turnătorii de oțel, fontă și alte aliaje, construcții de nave.

Cu 5 ani dacă au depășit stagiul complet de cotizare (ex. Stagiu de 40 de ani, cu tot cu perioade asimilate și necontributive, față de stagiul complet de cotizare stabilit în noua lege a pensiilor la 35 de ani).

Mame – reducere cu 6 luni pentru fiecare copil născut și crescut până la 16 ani, respectiv 13 ani în cazul copiilor adoptați.

Protest la Guvern față de noua lege a pensiilor 

Amintim că mineri, energeticieni şi siderurgişti vor protesta, joi, în faţa Guvernului faţă de noua lege a pensiilor. Organizatorii anunţă cel puţin o mie de persoane care au o serie de solicitări pentru Executiv. 

„Minerii, energeticienii şi siderurgiştii, membrii sindicatelor asociate Federaţiei Naţionale Mine Energie, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate Univers şi Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor METAROM, având zeci de mii de salariaţi din minerit, energie şi siderurgie, iar în trecut reprezentând sute de mii de pensionari din aceste domenii de activitate, organizează în data de 17 octombrie 2024, în intervalul orar 11.00-13.00, un miting de protest cu 1.000 participanţi în faţa Guvernului României, motivul fiind modificările aduse în noua lege a pensiilor”, a transmis, marţis eară Cartel Alfa, într-un comunicat de presă.

Care sunt revendicările protestatarilor

„Solicităm Guvernului României eliminarea articolelor din lege care creează discriminare în timp între persoanele care au desfăşurat activitate în aceleaşi condiţii de muncă şi revenirea la articolele din fosta lege. Trebuie făcută corecţia necesară salariaţilor care au lucrat sau lucrează în locuri de muncă în condiţii speciale pentru că nu este normal ca după zeci de ani în care aceştia şi-au riscat viaţa, crezând că pot ieşi la pensie mai repede şi cu un cuantum al pensiei mai mare decât dacă lucrau în condiţii normale de muncă, statul român să le întoarcă spatele”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia atrag atenţia că, în actuala lege privind sistemul public de pensii, „se încalcă principiul contributivităţii deoarece nu se mai acordă punctajul suplimentar pentru salariaţii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, sau condiţii speciale decât până la salarial mediu brut naţional, cu toate că zeci de ani s-a plătit până la valoarea salariului fiecăruia”.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Mai multe