Fabrica din România care făcea cămăși pentru Guy Laroche și Pierre Cardin se închide după 45 de ani
După 45 de ani de activitate neîntreruptă, fabrica SC Confecția SA Tulcea își închide porțile. Înființată în 1980, fabrica a fost locul de muncă pentru mii de femei de-a lungul timpului. Produsele lucrate aici au ajuns în toată Europa, apreciate pentru calitate și eleganță.
A fost un partener extrem de apreciat pentru mai multe branduri internaționale din Germania, Italia, Anglia, Franța sau Grecia, iar o parte importantă a producției era destinată pieței interne cu marca proprie „Gilarrdi”. Din păcate, fabrica nu a mai reușit să țină pasul cu presiunile pieței. Până la sfârsitul acestei luni, soarta juridică a companiei va fi decisă definitiv.


O poveste începută în comunism
Înființată în perioada comunistă, SC Confecția SA Tulcea a devenit rapid una dintre cele mai importante fabrici de confecții din Dobrogea. Inițial specializată în producția de cămăși bărbătești, uzina s-a extins și diversificat în anii ’80, ajungând să lucreze în trei schimburi pentru piețele externe. Branduri din Germania, Italia, Marea Britanie, Franța și Grecia s-au bazat pe calitatea produselor realizate la Tulcea.
Cu ani în urmă, o cămaşă Guy Laroche, Gianfranco Ferre sau Pierre Cardin costa la poarta fabricii din Tulcea 12 euro, iar în magazine ajungea cu 100 de euro.
Pentru barndurile de mai sus, Confecţii Tulcea producea în 2016, 800.000 de cămăşi pe an.






Dincolo de exporturi, fabrica și-a creat și un brand propriu – Gilarrdi – comercializat cu succes în România. În anii săi de glorie, Confecția Tulcea era un reper industrial, cu mii de angajate și un aport economic important la nivel local. Zgomotul mașinilor de cusut și ritmul alert al producției deveniseră parte din viața orașului.
Decăderea lentă
În ultimul deceniu, fabrica a început să piardă teren în fața competiției internaționale și a scăderii comenzilor. Pandemia, creșterea costurilor și lipsa personalului calificat au agravat situația. Concedierile au început treptat, iar în 2024 semnalele de colaps erau deja evidente.
În aprilie 2025, directorul general, inginerul Cornel Runcan, a anunțat oficial că activitatea economică nu mai este viabilă. „Lucrăm în pierdere, fără perspective”, a precizat el într-un raport transmis acționarilor.
„Începând cu luna aprilie 2025 am considerat că nu se mai poate continua, lucrând pe pierdere fără perspective de a găsi noi clienţi şi a ne încadra în costuri.
De aceea s-a luat decizia că după finalizarea comenzilor din acest sezon şi acordarea concediului de odihnă pentru perioada lucrată din acest an, activitatea productivă să fie încetată.
Pe aceste motive consultăm Adunarea Generala a Acționarilor pentru alegerea uneia dintre cele două soluții posibile: dizolvarea societății prin lichidare cu lichidator autorizat conservare (suspendarea temporară a activității)
Ținând cont că a doua variantă presupune niște costuri fără perspective din punctul nostru de vedere de a ne redresa, recomandarea Consiliului de Administrație este aceea de a alege prima varianta (dizolvarea voluntară)”, se arată în raportul semnat de directorului fabricii, Cornel Runcan, citat de Dobrogea News.
Decizia finală va fi luată pe data de 25 iunie.