Fără târguri și petreceri de Paști organizate de autorități în București. Ce se întâmplă în țară

9 aprilie 2024 19:37   Național

Adio petreceri de Paști sponsorizate de autorități în București. Pentru prima oară după pandemia de Covid, în acest an, cei șapte primari din București nu vor organiza nici o petrecere pentru Sărbătorile Pascale. În schimb, în țară edilii se întrec în organizarea de târguri și distracții. Deja s-a deschis primul târg de Paști, pe 31 martie, la Timișoara.

Târgul de Paști al Primăriei Capitalei anulat din lipsă de bani 

Primăria Capitalei este singura care a dorit organizarea în București a unui târg de Paști dar votul consilierilor PSD-PNL a blocat acordarea de fonduri. Mnaifestarea urma să fie organizată în Parcul Regele Mihai I (zona Charles de Gaulles) în perioada 27 aprilie – 6 mai.

Propunerea primarului Nicuşor Dan de a se acorda Creart, organizatorul manifestării suma de 1,5 milioane de lei, necesară pentru târg a căzut la votul din Consiliul General, „Parlamentul” Capitalei. Propunerea a fost blocată de noua majoritate PSD-PNL, întrunind doar 19 voturi „pentru”, 31 de abţineri şi un vot împotrivă. 

Târgul de Paști din Timișoara a furat startul 

Dacă la București nu se poate, la Timișoara este grabă mare și autoritățile locale au furat startul. Pe 31 martie, chiar în ziua Paștelui Catolic, în Piața Libertății s-a deschis Târgul de Paști. Potrivit tion.ro, au fost amplasate mai multe căsuțe care oferă spre vânzare de la mâncare tradițională la suveniruri. Prețurile sunt următoarele: 

  • 7,40 lei – plăcintă 100 de grame 
  • 10 lei – ciocolată de casă 100 de grame 
  • 10-17 lei – cafea/cappuccino 
  • 20-30 de lei – gogoșele 
  • 10-20 de lei – popcorn 
  • 20-25 de lei – Kurtos Kalacs 
  • 65-225 de lei – decorațiuni de Paște, curele, obiecte din ceramică, pictate manual 
  • 35 de lei – pizza la cuptor, făcută pe loc 
  • 20 de lei – clătite cu nutella, banane, oreo, diverse umpluturi 
  • 15 lei – langoși simpli, cu brânză, smântână, cașcaval, mujdei, dulceață, ciocolată 

Printre noutățile pregătite se numără un iepure uriaș verde în Piața Libertății, fluturi mari colorați pe strada Alba Iulia în loc de umbreluțe și ouă gigantice cu flori în Piața Sf. Gheorghe. 

Pentur că timișorenii își doresc mereu să fie „altfel”, în ziua deschiderii nu a fost organizat un concert de muzică pop, manele sau ritmuri populare. Pe scena din Piața Libertății s-au auzit acordurile orchestrei simfonice „Lira”, protagonista concertului extraordinar de Paști. Orchestra a oferit un program alcătuit din compoziții de Glazunov, Vivaldi, Strauss, Weber și Haciaturian. Târgul poate fi vizitat până în data de 6 mai. 

Craiova și târg de Paști și zilele orașului 

Târgul de Paște de la Craiova va avea loc în perioada 19 aprilie – 12 mai 2024, în Parcul Nicolae Romanescu, zona Foişor – Casa Bibescu. Tema de anul acesta va fi ”Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici. Mitropolia Olteniei este parte din organizarea evenimentului, prin sprijinul pe care-l va oferi pentru amenajarea scenei religioase a Învierii Domnului.

Târgul organizat de primarul PSD, Olguța Vasilescu se vrea cel mai mare și frumos din țară. Vizitatorii vor găsi un roller coaster, un autobuz supraetajat, un trenuleț, o roată gigant, bărci, carturi electrice, un sat medieval cu artiști ambulanți, parade de costume medievale, ateliere interactive pentru copii și multe spectacole.

Conform organizatorilor, noaptea, parcul va rămâne deschis până la orele 24.00, fiind amenajat de sărbătoare. Căsuțele din Târgul de Paște Craiova 2024 vor fi deschise zilnic, între orele 11.00 – 20.00 și vor oferi produse tradiționale, de la ouă încondeiate și produse de patiserie, la produse de artizanat și suveniruri. 

Și asta nu este tot. Primarul Olguța Vasilescu vrea să facă din Craiova polul distracției de Paști și imediat după încheierea târgului începe altă mega-petrecere. Este vorba de „Zilele Municipiului Craiova 2024”, între 31 mai și 2 iunie, iar ca loc de desfășurare a fost aleasă Piața Mihai Viteazu. Deja se știe că vor urca pe scenă între alții Smiley, Theo Rose, Maria Dragomiroiu, Bere Gratis anunță digi24.ro. 

Târgul de Paști de la Brașov 

La Brașov autoritățile vor să fie „mai cu moț” și deschid printre ultimele târgul de Paști dar îl și țin deschis mult după ce în celelalte localități s-au tras obloanele. Cu prilejul sărbătorilor pascale, Serviciul Public Administrare Piețe organizează Târgul de Paște în Piața Sfatului, în perioada 27.04.2024 – 12.05.2024. 

Vor fi oferite vizitatorilor atât produse de artă meșteșugărească, produse ,,handmade” și produse alimentare cât și concerte de muzică populară anunță euronews.ro

Mai multe