Femeie de 63 de ani din Iași, operată de o tumoră gigant pe creier. A descoperit boala la dentist
O femeie de 63 de ani a fost operată la Iaşi de o tumoră pe creier, de mari dimensiuni. Intervenția chirurgicală a durat şapte ore, iar evoluţia pacientei este pozitivă.
Femeia din Iaşi a afirmat că s-a dus la stomatolog pentru a-şi rezolva nişte probleme dentare, iar în urma unor investigaţii i-a fost descoperită o tumoră pe creier.
"Li s-a părut ceva suspect, iar după ce m-au pus să fac sperietoarea asta de film mi-a ieşit că am tumoră pe creier. M-am operat, iar acum sunt bine", a povestit femeia, citată de news.ro. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Medicul Marius Dabija, directorul medical al acestei unităţi, a explicat că boala începuse să afecteze deja nervii optici şi pacienta îşi pierduse vederea.
"A ajuns la noi cu o tumoră de mari dimensiuni, avea opt centimetri. Tumora era situată şi foarte prost, adică la baza craniului şi în plus împingea structuri cerebrale importante. A fost o provocare pentru noi. Am discutat riscurile cu familia şi am decis să o operăm. Intervenţia a fost dificilă. La două zile după operaţie, pacienta a mers şi a început să vadă. Este un caz deosebit", a mai afirmat medicul Marius Dabija.
Directorul medical a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, Marius Dabija, menționează că femeia a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală de mari dimensiuni. "O tumoră care avea aproape 8 cm și care era situată foarte prost, la baza craniului. Și în plus împingea și îngloba structuri foarte importante cerebrale, vase importante, nervii optici și care nu vedea nimic, nici lumina de trei săptămâni. A fost o provocare pentru noi să operăm pacienta. După ce am discutat riscurile cu familia și pacienta, ni le-am asumat împreună și am hotărât să o operăm. A fost o operație dificilă și a durat 7 ore. Dar după operație, plăcuta surpriză a fost că la două zile, nu numai că a mers bine și și-a revenit foarte bine, la doar două zile a început să vadă. Nu vede încă perfect, dar odată ce o să-și rezolve cataracta de pe ochiul stâng sperăm să vadă foarte bine. Nu vede perfect, dar începe să distingă contururi și avem speranța să vadă din ce în ce mai bine. Noi pentru asta suntem aici, să încercăm să ajutăm pe fiecare. Iar când ai un asemenea caz deosebit și pentru noi a fost o surpriză extrem, extrem de plăcută", declară Marius Dabija, potrivit observatornews.ro.