Fostă Miss, acuzată de iubitul milionar din Timișoara că l-a otrăvit cu mercur

8 septembrie 2021 17:31   Național
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai bogați bărbați din România, timișoreanul Adrian Petru Luca, își acuză fosta amantă că a vrut să-l otrăvească. Femeia, o fostă miss, este cercetată pentru tentativă de omor calificat, după ce în sângele bărbatului a fost găsită o cantitate de mercur.

Pe lângă presupusa tentativă de omor, Andreea Coman, Miss Supranational Europe 2018, se judecă în alte aproximativ 20 de dosare în care Adrian Luca o acuză de faptul că l-ar fi sedus și l-ar fi determinat să-i cumpere un apartament și o mașină de lux. Pe lângă acestea, bărbatul i-ar fi donat tinerei sume de bani în valoare totală de două milioane de euro și ar fi dus-o în vacanțe exotice foarte costisitoare, scrie gandul.ro.  

Medicii au găsit mercur în sânge      

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș fac cercetări într-un dosar în care Adrian Petru Luca a reclamat faptul că ar fi fost otrăvit. Acesta a explicat că, la începutul lunii septembrie a anului 2020, ar fi început să se simtă foarte rău, motiv pentru care și-ar fi făcut un set de analize la o clinică privată. Astfel, specialiștii ar fi descoperit în sângele său o cantitate de mercur, motiv pentru care a avut nevoie de tratament medical de urgență, în condițiile în care metalul toxic i-ar fi afectat auzul, văzul, dar și sistemul nervos. 

Omul de afaceri a deschis pe numelefostei amante 20 de dosare   

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor calificat, Adreea Coman aflându-se printre principalii suspecți, în condițiile în care Adrian Petru Luca deschisese în instanță, pe numele acesteia, aproximativ 20 de dosare.

Acesta o acuză pe femeie, în principal, de înșelăciune, șantaj și îmbogățire fără justă cauză, după ce aceasta l-ar fi sedus și l-ar făcut să creadă că îl iubește. Cu toate că este căsătorit, Adrian Luca i-ar fi donat amantei sale sume fabuloase. În plus, i-ar fi cumpărat inclusiv un autoturism de teren dar și un apartament de lux în Capitală.

Cei doi s-au cunoscut în 2018, în același an în care femeia a câștigat concursul de frumusețe. Cei doi ar fi avut o relație până când omul de afaceri i-ar fi cumpărat un apartament în valoare de aproximativ 800.000 de euro și i-ar fi donat alți 300.000 de euro. Ulterior, femeia ar fi decis să pună punct relației, iar multimilionarul a reacționat și a declanșat o adevărată avalanșă de procese. 

Cine e Adrian Petru Luca? 

Adrian Petru Luca este considerat unul dintre cei mai bogați români. El a câștigat sume mari după ce a cumpărat terenuri exact acolo unde, la scurt timp, s-a construit centura Aradului și unde este proiectată autostrada de Vest. Astfel, în 2009, Luca a câștigat 9 milioane de euro după ce a vândut mai multe terenuri pe care s-a construit centura de ocolire a Aradului. În 2010 și 2011, afaceristul a cumpărat și apoi a vândut mai multe parcele pe care s-a construit autostrada Vestului, Timisoara-Arad.  

Citește și: 

https://www.click.ro/vedete/romanesti/mihaela-borcea-despre-intoxicatia-cu-mercur-facut-ravagii-corpul-meu

https://www.click.ro/comunitate/romanesti/capatos-oana-mi-dat-de-inteles-ca-fost-otravita-cu-mercur

Mai multe