Fructul cu care Marinel a dat lovitura. Oamenii merg și 11 ore ca să-l cumpere: „Avem o cerere mare”
Există anumite afaceri care nu vor da greș niciodată, deoarece indiferent de cât de volatilă ar fi economia și situația din țară, cererea pentru aceste produse tot va rămâne una ridicat. Iar în această categorie se află, desigur, agricultura. Un fermier din România a reușit să dea lovitura cu ajutorul unui soi de căpșuni gigant, care se vând la un preț foarte accesibil pe kilogram!
Indiferent de cât de mult s-ar schimba mersul economiei, anumite produse vor rămâne mereu la mare căutare. Iar în această categorie intră, evident, fructele și legumele. Iar Marinel, un fermier din comuna Halmeu, în județul Satu Mare, a reușit să dea lovitura cu ajutorul unui soi de căpșune gigant, care se vinde cu sub 30 de lei kilogramul!
O singură astfel de căpșună cântărește cam cât o portocală, iar investiția i-a adus un succes nesperat românului. Acum, el le cultivă pe o suprafață de două hectare și cererea penttru acest soi de căpșuni este din ce în ce mai mare.
Căpșunile gigant devin din ce în ce mai populare
„Avem o cerere foarte mare pentru că acest soi a devenit foarte viral. Este foarte gustos și foarte mare, uitați aici, e cât palma mea. Dacă ai marfa asta, o vinzi oriunde, oricând”, a explicat agricultorul Marinel Hotca, potrivit informațiilor de la observatornews.ro.
Iar clienții vin aici chiar și de dincolo de hotare! Marin, de exemplu, sosește aici tocmai din Republica Moldova și deși petrece 11 ore pe drum rămâne clientul fermei de doi ani!
Clienții vin și de dincolo de hotare
Un singur fruct cântărește aproximativ 100 de grame, iar acest soi de căpșuni este cules dimineața, cât mai devreme posibil. În piețe, un kilogram se vinde cu numai 25 de lei, iar en gros prețul este de 15 lei/kg.
„Eu nu le-am stropit cu soluții de creștere, cu toate chimicalele, nu injectăm. Le dăm tratamentele care trebuie, adică nu îi abuzăm de insecticide și de toate chimicalele. Se fac natural, așa e soiul ăsta”, mai spune agricultorul, conform sursei citate.