Gelu Voican Voiculescu, scos de jandarmi cu capul spart din Piața Universității: «Criminalule, mi-ai omorât copiii!»

21 decembrie 2019 14:00   Național
Ultima actualizare:

A fost un scandal de zile mari, sâmbătă (21 decembrie), la troița din Piața Universității din Capitală, acolo unde oamenii s-au strâns pentru a comemora 30 de ani de la Revoluția din 1989. Mai mulți lideri politici și-au făcut apariția la eveniment. Fostul premier Petre Roman a fost apostrofat de mulțime, iar Gelu Voican Voiculescu a plecat cu capul spart, salvat de furia mulțimii de mai mulți jandarmi.

Gelu Voican Voiculescu, director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, a fost huiduit și îmbrâncit de foștii revoluționari prezenți. Încă de când l-au văzut, oamenii prezenți la troiță l-au admonestat, scuipat și îmbrâncit pe Gelu Voican Voiculescu. Ba mai mult, acesta a fost lovit cu o cârjă în cap.  Inculpat în Dosarul Revoluției pentru crime împotriva umanității, acesta a fost nevoit să părăsească zona, fiind scos de jandarmi cu capul spart.

„Criminalule! Mi-ai omorat copiii, nenorocitule!“ „Nu îţi este ruşine, criminalule? Du-te la puşcărie. Ai tupeu să vii aici?“, i-a strigat mulţimea furioasă, în timp ce era scos de jandarmi din mulţime, relatează adevarul.ro

Mulțimea nu l-a iertat nici pe Petre Roman

Nici Petre Roman nu a scăpat de furia mulțimii. Sângele vărsat din cauza dumitale... La puşcărie când vă duceţi pentru crimele odioase? Aţi tras în noi? Criminalule“, i-a strigat un bărbat şi lui Petre Roman, care s-a îndepărat repede de mulțime. Jandarmii au intervenit pentru a calma spiritele.

Fostul procuror general Augustin Lazăr a anunţat, în 8 aprilie, că Secţia parchetelor militare a înaintat instanţei rechizitoriul în dosarul Revoluţiei. În acest dosar, Ion Iliescu şi Gelu Voian Voiculescu sunt inculpaţi pentru infracţiuni contra umanităţii. . El susţine, însă, că dosarul „este o absurditate”, pentru că „o revoluţie nu se dă în judecată”. 

Mai multe