Călători evacuați de la metrou. Fum, în tunel, între stațiile Universitate și Romană
Panică la metroul bucureștean, marți dimineață, 24 mai, după ce o garnitură de tren a rămas blocată și tunelul a fost inundat cu fum, între stațiile Universitate și Piața Romană.
Trenul se deplasa pe direcția Piața Romană - Berceni, fiind blocat la plecarea din Romană.
Prezent la fața locului, Prefectul Capitalei, Toni Greblă a menționat că „incidentul de la metrou, care putea să fie deosebit de grav, s-a încheiat. Au fost evacuate din tunel toate persoanele care erau în cele două garnituri de metrou”.
Călătorii au fost evacuați în siguranță
De asemenea, Metrorex a anunțat că au intervenit la fața locului, conform procedurilor, instituțiile abilitate pentru verificare și acordare de sprijin în caz de nevoie. Este vorba, evident, despre echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță bucurești.
Sursa: Inquam Photos/Octav Ganea
Conform comunicatului Metrorex, călătorii aflați în trenul defect ar fi forțat deschiderea ușilor, fapt ce a condus la blocarea trenului în tunelul de metrou și la deconectarea de la energia electrică a acestuia.
Fumul din tunel a fost provocat de frânarea bruscă
Cei peste 170 de pasageri au fost evacuați, astfel, pe jos direct prin tunel.
Conform primelor informații, garnitura ar fi avut o problemă tehnică și a fost impusă frânarea de urgență, fumul din tunel fiind produs din cauza acestei manevre.
Două persoane, transportate la spital
Din cauza expunerii la fum, 25 de persoane au primit îngrijiri medicale, la fața locului, și două persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Floreasca .
„Din păcate a fost un incident la metrou, între stația Română și stația Universității. Un incident care a dus la evacuarea a 172 de persoane, dintre care 25 au fost asistați medical. Au fost persoane care au fost asistate de echipajele SMURD jos, înainte să iasă.
Unii călători au suferit atacuri de panică
Persoane care au fost expuse la fum, persoane cu atac de panică, și au fost echipe jos în metrou care le-au asistat inițial și le-au adus la punctul de triaj", a declarat Raed Arafat, care s-a implicat, de altfel, în operațiunea de salvare.
ISU a vorbit despre un incendiu și a fost activat „planul roșu”
Cu toate acestea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţă că a fost identificată sursa unui incendiu şi că s-a intervinit pentru stingerea acestuia. Mai precis, pompierii care au intervenit au spus că a fost vorba de o flacără la o cutie cu conductori, la nivelul șinelor.
Aparent, ISU ar fi anunţat declanşarea planului roşu de intervenţie, din cauza degajărilor de fum din subteran.
Sursa: Inquam Photos/Octav Ganea
La faţa locului au fost trimise, în total 20 de autospeciale de stingere, echipaje SMURD, Detaşamentul Special de Salvatori de la metrou și 31 de ambulanțe. Practic, au intervenit toate echipajele disponibile la acel moment, în București.
Din fericire, pasagerii din trenul blocat au fost evacuaţi în siguranță deplină. ISU a anunţat că nu sunt înregistrate victime.
A fost afectat și traficul rutier
Situația din subteran a afectat și traficul rutier de la suprafață, zona stației Piața Romană, prin care s-a făcut intervenția, fiind paralizată de numărul mare de autospeciale implicate.
Brigada Rutieră a recomandat șoferilor să evite zona, iar dacă au fost surprinși în vecinătate să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.
Traficul rutier a fost restricţionat pe segmentul de drum cuprins între Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, ambele sensuri de deplasare şi pe bd-ul Lascăr Catargiu, dinspre Piaţa Victoriei către Piaţa Romană, transmite Adevărul.
Autoritățile au demarat o anchetă
De asemenea, au fost aplicate restricţii de trafic şi din intersecţiile apropiate, pe străzile ce converg către bd-ul Gheorghe Magheru.
Garnitura de tren implicată în incident a fost, în cele din urmă, trasă în stație, pentru a fi demarată ancheta și investigațiile tehnice necesare.
Alt tren a fost oprit în zona Piața Victoriei
O altă garnitură a fost oprită preventiv, în zona Piața Victoriei. Rade Arafat a explicat că pompierii au ajutat la evacuarea acelui tren, fiind impusă întreruperea alimentării cu energie electrică pe întreaga linie.
După ce garnitura cu probleme, de la Romană, va fi scoasă de pe linie, circulația metroului ar putea să revină la normal.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!