Infractorii români au speriat Spania și Italia. Cum a ajuns un cuplu să primească 80 de ani închisoare

6 iunie 2023 19:30   Național

Crime, furturi și fraude. Acestea sunt faptele „de arme” cu care infractorii români au speriat în ultimul timp Spania și Italia. Un cuplu de români și fiul lor au primit 80 de ani închisoare pentru o crimă sadică, alți români au fost prinși cu o fraudă de proporții și în sfârșit un conațional a devenit traficant de argint pe care îl fura de la locul de muncă 

În iulie 2018 o crimă zguduia comunitatea românească din Sicilia. Constantin Pinau, un muncitor agricol român era ucis cu bestialitate în localitatea Naro iar soția sa era găsită de salvatori cu membrele superioare fracturate.  

Constantin, în vârstă de 37 de ani a fost lovit mortal în cap, în momentul apariției echipajelor de prim-ajutor având practic craniul zdrobit. Carabinierii au început ancheta și au interogat familia și prietenii.  

Povestea unei crime sadice 

Din anchetă s-a desprins că victima avea dese scandaluri cu un coleg de muncă la câmp, care locuia tot în Naro. Potrivit teleacras.it, suspectul Vasile Lupașcu., în vârstă de 44 de ani a fost reținut și anchetat împreună cu fiul său în vârstă de 18 ani.  

Pe hainele celor doi existau urme de sânge, iar în mașina lor a fost descoperită și confiscată arma crimei, o bară mare, încă îmbibată în sânge. La mai puțin de trei ore de la odioasa crimă, carabinierii i-au arestat-o și pe soția lui Vasile, în vârstă de 38 de ani.  

Martorii au declarat ulterior că victima ar fi spart oglinda mașinii familiei Lupașcu, care ar fi reacționat organizând răzbunarea și intrând cu forța în casă peste Constantin și soția sa. Sadismul crimei este dat de modul în care a fost ucis Constantin Pinau: el a fost lovit pe rând cu ranga de cuplul Lupașcu plus fiul lor. 

O familie de criminali români a primit 80 de ani închisoare în Italia 

Instanța cea mai înaltă din Sicilia I-a condamnat definitiv pe membrii familiei Lupașcu la pedepse însumând 80 de ani închisoare. Pedepsele au fost distribuite astfel: Anișoara Lupașcu 22 de ani de închisoare, Vasile și fiul lor Vlăduț la câte 30 de ani de închisoare  

Judecătorii au dat aceste pedepse mari deoarece au apreciat că cei trei au premeditat crima și au întins o capcană familiei victimei 

Fraudă românească în Spania cu taxa de drum din Franța  

Șase șoferi români de camioane au fost arestați de Guardia Civil la frontiera spaniolă la sfârșitul lunii mai, după ce au fost implicați într-o fraudă importantă cu taxele de drum din Franța scrie stiridiaspora.ro. Patronul lor și creierul „afacerii“ este tot un român stabilit în Spania scrie sursa citată. Valoarea prejudiciului: 100 000 de euro scrie stiridiaspora.ro

Șoferii arestați erau în posesia unor carduri de plată falsificate care nu erau legate de niciun cont bancar, ceea ce le permitea să treacă prin cabinele de taxare de la frontieră fără să plătească. În total, 3 societăți de autostrăzi franceze au fost fraudate din 2021, în valoare de 100.000 de euro. Acestea au anunțat că vor depune plângere. 

Guarda Civil a colaborat cu jandarmeria franceză pentru a efectua ancheta. Jandarmii francez au găsit 10 000 de euro, echipamente de codificare și nu mai puțin de 230 de carduri contrafăcute, pe care le-au confiscat.

Un român din Spania a furat 8, 5 kg de argint 

Un român de 46 de ani a fost arestat în La Rioja, Spania, pentru că a furat opt kilograme și jumătate de argint pur scrie cadenaser.com. Acesta a furat materialul pentru a-l vinde ulterior în unități de comercializare a aurului și a metalelor prețioase. Acesta era angajat al unei societăți dintr-o localitate din Navarra și consideră polițiștii că a dat dovadă de un tupeu infracțional ieșit din comun 

Muncitorul lucra în cadrul societății de 17 ani și a declarat la audieri că fura periodic cantități mici de argint. După ce intra în posesia argintului suspectul mergea la comercianții de aur și metale prețioase pentru a vinde marfa furată. Românul ajunsese cel mai important furnizor de argint pentru piața neagră și a atras atenția polițiștilor.  

Suspectul a fost prins după ce au fost inspectate anumite unități în care se cumpărau și se vindeau aur și metale prețioase. Acolo, agenții, în urma controalelor și inspecțiilor de rutină, au constatat că un bărbat a efectuat numeroase vânzări de plăci din acest metal începând cu luna noiembrie a anului trecut. Au fost efectuate pânde și supravegheri ale unităților respective și românul a căzut în plasa polițiștilor

Mai multe