Italia: Cinci ani de închisoare pentru un român care și-a bătut și terorizat fosta iubită

31 martie 2021 16:26   Național
Ultima actualizare:

Un român care trăiește de ani buni în Italia, la Gela, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce şi-a bătut şi şi-a terorizat fosta iubită. Bărbatul contestă decizia magistraților, chiar dacă aceștia nu l-au pedepsit la 11 ani închisoare, cât au cerut procurorii.

Totul s-a petrecut pentru că Bobi Gruia, în vârstă de 37 de ani, nu a acceptat despărțirea de iubita sa și voia neapărat să reia relația. Pentru că femeia nu a cedat rugăminților bărbatului, acesta a început să pună presiuni astfel încât să o determine să accepte în continuare. A mers atât de departe încât a și bătut-o de câteva ori şi a ameninţat-o cu moartea. Sătulă de teroarea în care trăia, femeia a depus plângere împotriva românului, scrie observatornews.ro.

Bobi Gruia a fost pus acuzare pentru comiterea mai multor infracţiuni, inclusiv pentru furt, existând informaţii conform cărora el a furat bani şi un telefon scump în timpul unei vizite făcute tinerei. Românul a recunoscut o parte din fapte, a solicitat să fie judecat în regim de urgenţă şi a pus întreaga situaţie şi pe seama provocărilor venite din partea victimei.

Au fost solicitați 11 ani de închisoare de către procurori pentru român, însă magistrații l-au condamnat la numai cinci ani de închisoare. Bărbatul contestă decizia şi consideră că, la cât timp a petrecut şi în arest preventiv, ar trebui să încaseze o condamnare la închisoare cu suspendare.

Citește și: 

Român condamnat în Italia după ce și-a batjocorit fiica vitregă timp de 2 ani. Violatorul își va ispăși pedeapsa în România

Închisoare pe viață pentru o româncă acuzată de omor în Italia

Mai multe