Iubire oprită de justiție! Un bărbat de 32 de ani din Iași, a vrut să ia de soție o fată de 16 ani

16 martie 2026 20:46
Ultima actualizare:

Se spune că iubirea înfrânge orice obstacol dar nu de aceeași părere au fost și magistrații de la Judecătoria Iași, care au spus „nu” unei căsătorii între un bărbat de 32 de ani și o fată de 16. Răspunsul a fost fără echivoc și devastator pentru cei doi deși și-au pledat sentimentele cu ardoare în fața magistraților.„Iubirea nu ajunge pentru întemeierea unei căsnicii”.

Cerere în căsătorie mai puțin obișnuită

Cerere în căsătorie, judecată de tribunal

 Ionuț este un bărbat de 32 de ani care are și un copil dintr-o altă relație. Dar s-a îndrăgostit până peste cap spune el de Ioana și nici una nici două s-a gândit să o ia de nevastă. Așadar gânduri serioase, împărtășite și de tânără. Prin urmare, amorezul s-a adresat Judecătorieidupă cum scriu jurnaliștii de la ziaruldeiasi.ro.

În cererea sa, bărbatul a arătat că întreține o relație de prietenie și de dragoste de aproximativ un an și două luni cu Ioana, o fată aflată în sistemul de protecție a copilului și că dorește să își construiască un viitor cu aceasta.

Mai mult, prezentă în instanță, minora a dezvăluit că a acceptat cererea și că este vorba de intenții serioase. Chiar și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială din Iași, prezenți la proces, chestionați, nu au avut nimic împotrivă. 

Ce au decis judecătorii

 „Instanța trebuie să țină cont de faptul că, la această vârstă, minorul nu a dobândit maturitatea necesară pentru a înțelege pe deplin implicațiile unei astfel de decizii. Căsătoria presupune angajamente pe termen lung, precum și responsabilități semnificative.

Simpla existență a unei relații de iubire, fără o justificare solidă din perspectiva maturității și a capacității de înțelegere a repercusiunilor unei căsătorii, nu este suficientă pentru a autoriza încheierea căsătoriei”, au explicat judecătorii în decizia de respingere a solicitării consultată de jurnaliștii de la sursa citată.

Sentința Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi contestată în apel, în următoarele 30 de zile. 

Dragoste curată sau viol? 

Conform legii, căsătoria este permisă tinerilor care au împlinit 18 ani. În cazuri deosebite, în baza unor motive temeinice, căsătoria este permisă de la vârsta de 16 ani, cu acordul părinților sau tutorilor și cu un aviz medical care să ateste că minorul este apt din punct de vedere biologic.

Dată fiind diferența mare de vârstă dintre Ionuț A. și Ioana, relația dintre cei doi este susceptibilă de a naște întrebări. Conform legilor, relațiile sexuale dintre un adult și un minor sub 16 ani sunt considerate viol, dacă diferența de vârstă dintre cei doi este mai mare de cinci ani. Problema este că în pledoaria lui înfocată pentru căsătoria cu Ioana, în fața magistraților, Ionuț a susținut că relația sa cu fata a început pe când aceasta avea 15 ani și jumătate.

Mai multe