Iubita marinarului român dispărut de pe fregata „Regele Ferdinand” aduce acuzații grave: „Te-au lăsat cu agresorii”

3 iunie 2025 11:56   Național

Dispariția maistrului militar Viorel Culea de pe fregata „Regele Ferdinand” ridică tot mai multe semne de întrebare, în timp ce partenera sa de viață aduce acuzații directe la adresa superiorilor și colegilor acestuia.

Femeia susține că militarul era victima unor comportamente abuzive după ce fusese decorat și acuză lipsa oricărei măsuri de protecție din partea comenzii navei.

Viorel Culea, specialist electromecanic și maistru militar clasa a II-a, a fost văzut ultima dată la bordul fregatei în dimineața zilei de 1 iunie, în jurul orei 04.30, în timp ce nava se afla într-o misiune în Marea Mediterană, la aproximativ 90 de mile marine de portul libian Benghazi.

„Trebuia să lupt mai mult ca să te aduc acasă”

Daniela Tudor, partenera marinarului, a publicat un mesaj pe rețelele sociale în care vorbește despre presiunile la care ar fi fost supus Viorel Culea după ce primise o medalie. Femeia susține că acesta i-a relatat în mod repetat că este hărțuit și umilit de colegi, iar atunci când a cerut ajutor, nu a primit niciun sprijin real.

„Trebuia să lupt mai mult cu ei și să te aduc acasă. Acum... ești dat dispărut. Trebuie să le spunem de ce statul român, Armata română, Marina militară, șefii tăi direcți și colegii tăi de pe fregata Regele Ferdinand sunt direct responsabili pentru ceea ce ți s-a întâmplat”, a scris Daniela Tudor.

Ea susține că i-a contactat pe superiorii și colegii lui Viorel Culea înainte de dispariție, semnalând faptul că acesta nu se simțea în siguranță.

„Ți-am sunat colegii, șefii, și le-am spus că nu ești bine. Te-au lăsat cu agresorii în continuare, spunând doar că ‘nu s-a întâmplat nimic, doar glume între colegi’. Ce ți-au făcut atât de înjositor încât să renunți la tot?”, a mai spus femeia.

Conform Ministerului Apărării Naționale, imediat după constatarea dispariției, au fost declanșate operațiuni de căutare la bordul navei și în apele internaționale, folosindu-se inclusiv un elicopter IAR 330 Puma Naval. De asemenea, a fost implicată și comanda Operației EUNAVFOR MED IRINI, care a mobilizat mijloace navale suplimentare în zonă.

Parchetul Militar a fost sesizat, iar o comisie de anchetă a fost desemnată pentru a cerceta circumstanțele dispariției.

Presiuni și tăcere

Potrivit Danielei Tudor, decorarea recentă a lui Viorel Culea a fost urmată de un val de reacții negative din partea colegilor, ceea ce ar fi dus la marginalizarea și izolarea acestuia la bordul navei.

„Din cauza medaliei pe care ai primit-o ai fost umilit, hăituit, batjocorit. Asta îmi tot spuneai. Că nu ești ok. Că ai probleme din cauza medaliei ce ți-a fost acordată.”

Femeia afirmă că nu va renunța până nu va afla adevărul, cerând superiorilor lui Viorel Culea să nu acopere posibile abuzuri și să își asume responsabilitatea.

„Trebuie să plătească toți cei care te-au distrus! Voi, cei care l-ați cunoscut pe Vio, știți cât de bun, muncitor și iubitor era! Faceți lumină! Nu acoperiți agresorul, pentru că în locul lui putea fi fratele, sora, copilul vostru sau chiar voi.”

Contextul misiunii

Fregata „Regele Ferdinand” a plecat din Portul Militar Constanța pe 5 mai pentru a participa timp de aproximativ 40 de zile la operațiunea EUNAVFOR MED IRINI, sub egida Uniunii Europene. Scopul misiunii este monitorizarea respectării embargoului ONU asupra armelor în Libia. Nava urmează să revină în țară la jumătatea lunii iunie.

Autoritățile continuă căutările și ancheta, însă mesajele publice ale partenerei marinarului scot la lumină o posibilă dimensiune internă, neanalizată până acum: presiunile psihologice și climatul de relaționare la bord.

Mai multe