Ivermectina, controversa momentului în lupta cu Covid-19. Medicul Ion Alexie: ”Din 50 de pacienţi, n-a ajuns niciunul la ATI”

26 ianuarie 2021 13:32   Național
Ultima actualizare:

În timp ce specialiștii lumii se chinuiesc să găsească vaccinul perfect care să ne protejeze de Covid-19, un posibil leac este pe buzele tuturor de câteva zile, stârnind însă multe controverse și discuții. Este vorba despre Ivermectină, medicamentul anti-paraziți de uz veterinar. Deși substanța nu este aprobată în UE pentru tratarea COVID-19, medicul Ion Alexie afirmă că pastila ”i-a salvat pe mulți de la moarte”.

O singură doză dintr-un medicament antiparazitar ar putea elimina, în esență, tot materialul genetic al virusului SARS-COV 2 în 48 de ore, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Monash din Australia, transmite News.com.au.

Ivermectina, analizată în laborator de cercetători

„Am descoperit că o singură doză ar putea înlătura, în esență, tot ARN-ul viral (elimină efectiv tot materialul genetic al virusului) în 48 de ore. Iar în intervalul de 24 de ore a existat o reducere cu adevărat semnificativă a acestuia”, a spus doctorul Kylie Wagstaff, de la Institutul de Biomedicină Discovery Monash.

Deși nu se știe exact cum afectează Ivermectina virusul, cel mai probabil, medicamentul oprește extinderea lui în corp, oferind celulelor gazdă capacitatea de a-l elimina.

Oamenii de știință trebuie acum să determine doza corectă, pentru a se asigura că nivelul utilizat in vitro este sigur pentru oameni.

Ivermectina, medicamentul veterinar. Medicul Ion Alexie ia preventiv 

Ivermectina se folsosește, în principal, pentru uz veterinar și omoară paraziții intestinali, dar medicul Ion Alexie, șeful secției de boli infecțioase al spital Summerlin din Las Vegas, a recunoscut că tratatează de mult timp cu ea pacienții cu forme grave de Covid-19.

”În SUA avem medicamentul în protocol și îl folosesc din septembrie. Iau Ivermectină lunar, nu numai eu, ci şi foarte mulţi medici. Previne îmbolnăvirea, dar nu neapărat prin generare de anticorpi, aşa cum face vaccinul. Nivelul de Ivermectină rămâne în corpul nostru multe săptămâni şi nu se poate multiplica în celulele noastre, pentru că Ivermectina blocheză nişte proteine numite importine, care importă fragmente din virus în nucleu şi în citoplasmă şi nu-l mai lasă să se multiplice. Din septembrie până în ianuarie am tratat foarte puţini pacienţi, pentru că spitalul ne-a blocat Ivermectina, pentru că National Institute of Health nu era de acord s-o folosim. Din 15 ianuarie am 50 pacienţi majoritatea au plecat, mai am câţiva în spital. I-am pus pe toţi din prima zi pe Ivermectină. Din cei 50 nu a ajuns niciunul la ATI, starea sănătăţii niciunuia nu s-a deteriorat - şi-i urmăresc cu atenţie”, a declarat Ion Alexie aseară, la Antena 3.

Asociația Producătorilor de Medicamente vrea să doneze Ivermectină

Ivermectina este un medicament care se folosește pentru paraziți, iar în România se găsește doar în farmaciile veterinare pentru tratarea animalelor. Este ieftin, în jur de 20 de lei cutia, dar de astăzi nu se mai găsește pe nicăieri. Speriați de Covid-19, românii au golit stocurile.

”Dacă medicii români vor considera că Ivermectina este bună pentru tratarea Covid-19 și va intra în protocolul de tratament, vom dona statului 50.000 de pastile. Acum, nu există în România pentru uz uman, ci doar pentru uz veterinar”, a anunțat Dragoș Damian, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente.

Medicii din România sunt reticenți să foloseacă Ivermectina

Intrați în dialog cu Ion Alexie, care i-a întrebat contrariat de ce nu folosesc Ivermectina, dacă există un răspuns foarte bun în SUA, Adrian Marinescu, de la Matei Balș, și Beatrice Mahler, de la Institutul Marius Nasta, s-au arătat rezervați în privința medicamentului - minune.

Ei au arătat că Ivermectina nu este legiferată de Agenția Europeană a Medicamentului și că nu există studii care să ateste că omoară Covid-ul.

”Se poate întâmpla să fie foarte eficient, l-am putea folosi, dar trebuie să primim aprobarea. Trebuie să avem bază legală, să fie conform legislației. Nu avem studii făcute”, a spus Marinescu. În protocolul de tratament Covid-19 din România există, pe lângă Azitromicină, Remdesivir și Hidroxiclorochina.

Studiu american: Ivermectina a avut eficiență în toate fazele bolii

Într-un studiu american apar însă opt medicamente, cu tot cu Ivermectina, și sunt comparate din punct de vedere al beneficiilor aduse pentru pacienții de Covid-19. Singurul care arată că a avut eficiență în toate cele trei faze ale bolii este Ivermectina. I-a vindecat atât pe cei cu forme ușoare, cât și pe cei cu forme grave.

Citește și: 

Mihai de la 3 Sud Est, tratat cu Ivermectină și steroizi. Artistul avea 5% șanse să supraviețuiască Covidului

Mai multe