Localnicii din Argeș și Vâlcea, speriați de bubuituri. Mai multe locuințe au fost afectate. Cauza, explicată de autorități
Momente de neliniște s-au produs joi seară în județele Argeș și Vâlcea, când locuitorii din municipiul Curtea de Argeș și din zonele învecinate au auzit două zgomote puternice, în jurul orei 22:00. Undele de șoc au fost atât de intense încât unele geamuri s-au crăpat, iar paturile s-au zguduit, potrivit martorilor și relatărilor presei locale.
Ce au cauzat aceste bubuituri
Fenomenul nu a fost izolat: sunete similare au fost raportate ulterior și de locuitori din Petroșani. Potrivit autorităților, bubuiturile au fost cauzate de exerciții aeriene supersonice desfășurate în această perioadă de forțele aliate, inclusiv aeronave ale Forțelor Aeriene Române, Germane, Spaniole și ale Statelor Unite, care participă la misiuni de antrenament pe întreg teritoriul României.
„Zborurile de antrenament se vor desfășura cu luarea tuturor măsurilor de siguranţă aeriană şi reducerea impactului fonic asupra populaţiei. Aceste exerciţii au scopul de a contribui la îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie”, au transmis reprezentanții Forțelor Aeriene Române.
Presa locală a precizat că cele două bubuituri au fost generate de două avioane de vânătoare Eurofighter 2000 Typhoon, care au survolat zona Curtea de Argeș la peste 10.000 de metri, depășind bariera sunetului. Fenomenul, cunoscut sub numele de „boom sonic”, creează unde de șoc care se propagă în atmosferă și pot fi resimțite pe o rază de aproximativ 20 de kilometri.
Cum au descris locuitorii experiența
Pe rețelele sociale, un locuitor din Argeș a descris experiența astfel: „Dacă nu știați cum se aude un BANG SONIC, ei bine l-ați auzit în această seară în județele Argeș și Vâlcea... Nu au fost drone, nu a fost vreun meteor, nu au fost lumini, nimic, .... niște piloți au depășit limita bunului simț, adica 340m/secundă sau 1224km/h, provocând o undă de șoc continuă urmată de bubuituri foarte puternice extrem de asemanatoare unui tunet zdravăn, asta se petrece timp de cateva secunde până când avionul reduce viteza sub pragul de 1200 km/h”.
Unii locuitori din Pitești au mai observat și un miros neobișnuit în aer, asemănător cu cel de artificii, după ce au auzit bubuiturile.
Citește articolul integral AICI.