Locuințele din România se vor scumpi spre finalul anului 2025. Topul celor mai căutate zone din București: „Vedem în continuare interes constant”

11 octombrie 2025 17:35   Național

Prețurile locuințelor din România vor continua să crească accelerat în ultimele luni ale anului, susțin specialiștii în imobiliare. Primele opt luni ale anului au adus deja majorări semnificative, iar contextul economic și fiscal actual determină atât cumpărătorii, cât și investitorii să grăbească deciziile de achiziție.

Migrarea cererii către apartamente vechi

O tendință importantă observată pe piață este migrarea cererii către apartamentele vechi, avantajate de eliminarea impactului creșterii TVA. Totodată, specialiștii anticipează cerere crescută pentru locuințe mai mici și mai accesibile, în special în marile orașe, unde interesul pentru zona centrală și semicentrală rămâne ridicat.

„Apartamentele vechi au avantajul prețului fără TVA-ul majorat, rămânând în medie sub costul unitar al celor noi, astfel că atrag un interes mai mare, mai ales în rândul celor care doresc tranzacții rapide. Este foarte probabil ca acest segment să înregistreze o scurtare a timpului mediu de vânzare, în special acolo unde proprietarii sunt reprezentați de agenți profesioniști care pot valorifica corect oportunitățile din piață”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România, potrivit adevărul. 

Creșterea prețurilor în marile orașe și piața chiriilor

Marile orașe vor înregistra în continuare creșteri mai accentuate, cu Bucureștiul în frunte, considerat de specialiști o piață încă subevaluată. Zonele cu proiecte de infrastructură majoră, cum sunt cele de lângă tronsoanele noi ale Autostrăzii Moldovei, vor performa peste media națională.

Piața chiriilor rămâne, de asemenea, dinamică, în special în centrele universitare, unde cererea ridicată se menține pe fondul creșterii demografice. Majorarea taxelor pentru proprietari va determina ajustarea prețurilor de închiriere în perioada următoare.

Investițiile imobiliare se intensifică

Ultimul trimestru al anului aduce un val de achiziții din partea investitorilor care își alocă bugetele înainte de închiderea anului. În 2025, acest fenomen este amplificat de perspectiva creșterii taxării dividendelor în 2026, ceea ce determină retragerea capitalurilor din companii și orientarea lor către piața imobiliară. De asemenea, discuțiile privind posibila majorare a taxelor pe tranzacții sporesc motivația de a investi înainte de finalul anului.

Interesul românilor pentru locuințe accesibile

Românii care au prospectat piața în 2025 și-au orientat căutările către cele mai ieftine cartiere din marile orașe. Chiar și în aceste zone, prețurile au crescut semnificativ față de prima parte a anului trecut.

„Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă de prudență determinată de anunțarea unui nou set de măsuri fiscale, trebuie să subliniem un atu esențial: puterea de cumpărare pe piața rezidențială și accesibilitatea locuințelor rămân ridicate în România. Vedem în continuare interes constant. Contrar așteptărilor, un procent important de cumpărători dispun de resurse financiare pentru achiziție, iar apetitul pentru creditare – deși mai atent analizată – a crescut”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Cartierele preferate din București

Cel mai căutat cartier din Capitală a fost Drumul Taberei, în Sectorul 6, unde aproape 3.000 de apartamente noi și vechi au fost scoase la vânzare, cu un preț mediu de 1.722 euro/mp util, în creștere cu 20% față de anul trecut. Pe locul al doilea se situează Berceni, cu aproximativ 6.100 de apartamente disponibile și prețuri în creștere cu 10%.

Cele mai ieftine apartamente din București pot fi găsite în Ferentari, unde media prețurilor se situează în jurul valorii de 1.050 euro/mp util, în scădere cu aproape 10% într-un an. Cererea în această zonă rămâne însă scăzută.

Mai multe