Mașină de poliție cu radar, lovită de un şofer care mergea cu 185 de km/h
Un accident rutier a avut loc vineri seara, 7 ianuarie, după ce o mașină de poliție cu radar a fost izbită de un alt autoturism, al cărui șofer gonea cu 185 km/h. Tânărul de la volan a frânat brusc, intrând în mașina oamenilor legii, iar în urma accidentului doi agenți de poliție au fost răniți.
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Năsăud, care conducea vineri seara, 7 ianuarie, pe DN 17C, cu o viteză de 185 de kilometri/oră, a lovit o maşină a poliției dotată cu radar care circula din sens opus. În urma accidentului, doi poliţişti au fost răniţi.
Mașină de poliție cu radar, lovită de un şofer care mergea cu 185 de km/h
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a transmis că accidentul a avut loc între localităţile Salva şi Năsăud.
„În această seară, pe Drumul Naţional 17C a fost semnalată producerea unui accident rutier. Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani din Năsăud, în timp ce se deplasa prin localitatea Salva înspre Năsăud, a intrat în coliziune cu o autospecială a poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud, care se deplasa din sens opus.
În urma impactului, doi poliţişti, de 46 şi 28 de ani, din autospecială au fost răniţi, fără însă a se impune transportul acestora la spital”, a informat IPJ.
Din primele cercetări, se pare că şoferul de 27 de ani ar fi frânat brusc în momentul în care maşina poliţiei a pornit girofarul ca să îl oprească, după ce aparatul radar a indicat că tânărul circula cu o viteză de 185 de kilometri/oră. În acel moment, acesta a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit autospeciala de poliţie.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal, urmând să stabilească cu exactitate cauza producerii accidentului rutier.