Medicii legiști au dat verdictul! Cum a murit fetița de 4 luni din Iași, care a fost găsită fără suflare între părinții ei

26 septembrie 2021 12:37   Național
Ultima actualizare:

Verdict al medicilor legiști în cazul morții fetiței de 4 luni din Iași, care a fost găsită fără viață în pat, înre cei doi părinți. Primele evaluări arată că nou-născutul a decedat după ce s-ar fi înecat cu o substanță mucoasă vâscoasă, deoarece era răcită. Testele de laborator vor arăta cauza exactă care a dus la moartea celei mici.

Medicii legiști de la Institutul de Medicină Legală Iași au stabilit în urma expertizelor, că Georgiana s-a înecat în somn cu o substanță mucoasă vâscoasă, flegmă, aceasta fiind răcită. Însă, se vor face în continuare teste de laborator, iar rezultatul acestora vor indica concret cauza care a dus la decesul celei mici, scrie bzi.ro.

Ceilalți 4 copii minori s-au întors acasă  

Cuplul mai are patru copii, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, și toți sunt bine îngrijiți, în ciuda condiițiilor de trai sărăcăcioase. Aceștia locuiesc în satul Hălcești, comuna Șipote. După moartea subită a Georgianei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Iași a demarat o anchetă. Toți ceilalți patru frați ai fetei au fost supuși unor testări psihologice.

În urma evaluărilor, specialiștii au hotărât că minorii nu au fost abuzați și nu sunt în pericol în preajma părinților. Astfel, copiii s-au întors acasă, lângă părinți. Asistentul social din comună a precizat că familia Bostan se afla în atenția autorităților încă din 2019, din cauza condițiilor de trai, însă niciodată nu s-a pus problema că minorii ar fi abuzați de părinți.

Cum s-a întâmplat tragedia

Copila a fost hrănită în timpul nopții, iar dimineață, pe 22 septembrie, când s-au trezit părinții, aceasta nu mai respira. Mama a fost cea care a observat că fetița este rece, iar după ce s-au uitat mai bine la ea, a observat că nu mai respira. Au sunat de urgență la 112. Medicii care au ajuns de urgență au făcut tot ce le-a stat în putință să o readucă la viață, dar totul a fost în zadar. 

Citește și: 

Fetiță de 4 luni din Iași, găsită moartă în pat, între părinți. Tatăl: «Nu știm ce s-a întâmplat, nu eram băuți»

Bebeluş de 6 luni din Botoşani, mort de la prea mult legănat. Ce este sindromul copilului zgâlţâit

Mai multe