Mesajul medicului român care a salvat un pacient la trecerea dintre ani. Viciul care distruge vieți: „Adevărul dur”
În noaptea de Revelion, când petrecerile erau în toi, un cardiolog din București a depus toate eforturile pentru a salva viața unei persoane aflată în stare critică. Operația a fost un succes, iar la final, medicul a transmis un mesaj important!
Miezul nopții l-a prins pe dr. Ștefan Busnatu, medic primar cardiolog, de gardă, la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București. În timp ce mii de oameni își puneau dorințe pentru Noul An, doctorul se lupta să salveze viața pacientului său, care suferise un infarct:
„Ora 00:00, anul 2026 m-a prins în sala de angiografie, de gardă, cu un infarct pe masă. După 3 ore de luptă, am reușit să desfundăm un vas critic. Un om trăiește. Și da, i-am spus pacientului, cu un zâmbet obosit sub mască: «Am început cu dumneavoastră în 2025 și am terminat în 2026. Am muncit un an la inima dumneavoastră.»”, a povestit dr. Busnatu într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Avertismentul cardiologului Ștefan Busnatu
Dr. Busnatu a relatat această experiență de la granița dintre ani pentru a le transmite un mesaj fumătorilor ce ignoră riscurile la care își supun sănătatea în fiecare zi:
„Adevărul dur? Mi-a luat «un an» să repar niște artere distruse de fumat. Și tot fumatul l-a adus aici. Ce pot să vă zic pentru 2026, ca medic cardiolog: STOP FUMAT. Nu «mai puțin». Nu «după sărbători». Doar Stop. Fumatul nu negociază. Nu iartă. Și nu ține cont de artificii, urări sau planuri de viitor. Dacă fumezi, fă-ți cel mai important cadou posibil: o inimă care să mai apuce multe revelioane. La mulți ani cu viață. La mulți ani cu inimă. Din grijă pentru inima ta!”, a adăugat specialistul.
Postarea a generat sute de reacții din partea oamenilor care și-au împărtășit propriile drame cauzate de acest viciu: „Felicitări! Viață lungă vă doresc, ca să puteți salva vieți. Pot confirma că aveți 100% dreptate. Soțul meu era să moară pe 15.11.2023 tot din acest motiv: fumatul”, a transmis o femeie.