Mesajul Ro Alert i-a dat de gol! Elevii au fost prinși cu telefonul la Bac
Elevii de clasa a XII-a au susținut, marți, 2 iulie, Bacalaureatul la matematică. Și nici de această dată, incidentele nu au lipsit. Cinci elevi au fost prinși în sălile de clasă cu telefoanele mobile, după o avertizare transmisă de ISU prin sistemul Ro-Alert.
Cinci elevi au intrat cu telefoanele în sala de examen
Marți dimineață, în Pitești, autoritățile au transmis un mesaj Ro-Alert, privind dispariția unei fete care nu a mai ajuns acasă. Din nefericire, alerta a sunat și la niște elevi care reușiseră, prin metode numai de ei știute, să între la proba scrisă a examenului de Bacalaureat cu telefoanele. Potrivit surselor Antena 3 CNN, este vorba despre cinci elevi care au fost dați de gol și vor fi sancționați în consecință.
Ce nu ai voie să iei cu tine în sala de examen: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărţi, ciorne, telefoane mobile și ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete
Ce le este interzis elevilor în timpul probelor de la Bacalaureat 2024: să comunice între ei sau cu exteriorul; să copieze; să transmite materiale care permit copiatul și să schimbe ciorne între ei.
Alți elevi excluși din sala de examen
O elevă din Câmpulung a fost exclusă din examenul de Bacalaureat 2024, după ce telefonul cu care a intrat în sala de examen a început să-i sune. Conform Jurnalul de Argeș, incidentul s-a petrecut la prima probă, cea la Limba și literatura română.
Amintim faptul că mai mulți elevi au fost eliminați luni, 1 iulie, pentru fraudă din examenul de Bacalaureat 2024. În Vâlcea, opt elevi au fost prinși în timp ce încercau să copieze, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.
Și în Prahova a fost eliminat din examen un candidat, care face parte din seria anterioară, după ce a fost văzut de cadrul didactic supraveghetor în timp ce pășea în sală cu căști, conform Observatorul Prahovean.
Potrivit Ziarului Unirea, un elev a fost scos din examen pentru tentativă de fraudă. Cei care sunt surprinși în timp ce încearcă să fraudeze examenul nu mai pot participa la următoarele două sesiuni.
Posibilă fraudă la proba de limba și literatura română
Unul dintre exercițiile pe care elevii le-au avut de rezolvat a fost să determine sensul secvenței „pe neașteptate” și al cuvântului „împrejurare”, dintr-un text dat. Ei bine, mare a fost surprinderea tuturor când au aflat că ”împrejurare” a devenit cel mai căutat cuvânt de pe Internet, în intervalul orar 9.00 - 11.00, conform dex.ro, implicit atunci când elevii au susținut examenul.
Nu se știe, însă, dacă a fost vorba despre o coincidență, sau, într-adevăr, prima probă a examenului de Bacalaureat a fost fraudată. Chiar și așa, cifrele sunt cele care au atras atenția.