„Mi-a luat sufletul și viața mea”. Durere nesfârșită în familia bărbatului care a murit în bazinul cu azot de la Petromidia

17 mai 2023 6:15   Național
Ultima actualizare:

Nicolae Burnichi, bărbatul care și-a găsit sfârșitul într-un bazin cu azot de la rafinăria Petromidia a fost condus pe ultimul drum într-o mare de lacrimi și încojurat de zeci de coroane de flori. Familia și prietenii sunt în stare de șoc. Peste mai puțin de două săptămâni, Nicolae, de 55 de ani, urma să își însoare băiatul.

Nicolae unul dintre cei doi angajaţi din Năvodari, de la Rafinăria Petromidia, care au căzut în bazinul cu azot, adânc de 15 metri, a fost înmormântat astăzi. Sicriul a fost purtat pe ultimul drum, înconjurat de zeci de flori şi coroane, urmat de familie şi apropiaţii care şi-au dori să îşi ia un ultim rămas bun.

Nicolae Burnichi și o colegă în vârstă de 37 de ani, amândoi angajați la Rafinăria Petromidia, au căzut într-un bazin cu azot, adânc de 15 metri. Bărbatul nu a mai putut fi salvat, iar femeia este în stare critică.

„Midia loveşte din nou. Mi-a luat sufletul și viata mea. Dumnezeu să te ierte, tăticule, te iubesc necondiționat. Sper să ai grijă de noi, fără tine suntem terminați. Te iubesc mult de tot și nu te voi dezmăgi niciodată!”, este mesajul plin de durere al fiului lui Nicolae.

Tragedia a lovit familia într-un moment în care se pregătea de un eveniment fericit, nunta fiului. Rudele, prietenii și cei care l-au cunoscut sunt sfâșiați de durere. Pe rețelele sociale au fost postate sute de mesaje de condoleanțe.

„Cu durere în suflet ne vom lua rămas bun de la unchiul meu N.B. Dumnezeu să-l primească în împărăția cerurilor…", a scris şi nepoata sa, cea care a și anunţat moartea bărbatului pe facebook.

Oamenii știu că familia lui Nicolae are nevoie de multă încurajare și putere în aceste momente extrem de grele.

„Drum lin către stele prieten drag. Dumnezeu sa te odihnească în pace să poți veghea de acolo de sus tot ce ți-a fost mai drag și ai lăsat în urma ta. Fii tare Marius, chiar daca e foarte greu, dar de acum pe lângă îngerul tău, trebuie să ai grijă și de mama ta. Mirela fii tare și tu lângă copiii tai. Dumnezeu sa vă întărească, daca se mai poate asta vreodată", este un alt mesaj plin de durere al unui prieten.

Am fost colegi, vecini și prieteni...un om cu mult umor și mereu cu zambetul pe față!! Dumnezeu sa il odihneasca....păcat!!! Putere familiei..", scrie un alt cunoscut al familiei.

„Dumnezeu sa-l odihneasca, prietene! Un OM extraordinar, un bun prieten si un bun tata!!!! Nu-mi vine sa cred ca tocmai lui i s-a intamplat, imi pare extrem de rau...e un cosmar ca s-a intamplat asa ceva!!!! "

Sunt doar o parte din mesajele postate de cei care l-au cunoscut pe Nicolae Burnichi.

Cum s-a petrecut accidentul

Nicolae era angajat al companiei constănțene de mai bine de 20 de ani.

El și-a găsit sfârșitul încercând să o salveze pe colega lui de 38 de ani care coborâse în rezervor. Îi scăpase un sac și a vrut să îl scoată. Femeia, care purta mască, dar nu avea butelie de oxigen, și-a prins piciorul într-un fier de pe scară. A fost momentul în care Nicolae a coborît după ea pentru a o salva însă a căzut în bazinul cu azot.

S-a dat alarma și s-a cerut ajutor prin 112. Echipele de intervenție i-au scos pe cei doi la suprafață în stare de inconștiență. Nicolae Burnichi nu a supraviețuit. Femeia, care își crește singură cei doi copii, este în stare critică.

Mai multe