Ministrul de Interne: „Doamna senator este campioana la amenzi, dar se pare că n-o interesează”. Ce sumă are de plătit avocata

22 martie 2021 14:22   Național
Ultima actualizare:

Diana Șoșoacă, senatoarea exclusă din AUR, a participat la mai multe proteste anti-mască și anti-restricții. Manifestațiile s-au lăsat cu amenzi usturătoare pentru participanți. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că Șoșoacă este „campioană la amenzi”. Sâmbătă (20 martie), aproximativ 1.000 de oameni s-au adunat în Capitală, în Piața Victoriei și la Universitate, pentru a protesta față de măsurile anti-Covid luate de autorități.

„Doamna senator este campioana la amenzi, dar se pare că n-o interesează”, a spus Lucian Bode, potrivit Digi24. Diana Șoșoacă a primit trei amenzi după participarea la protestele anti-mască și anti-restricții de sâmbătă, din București. Jandarmeria Capitalei a emis pe numele parlamentarului independent sancțiuni în valoare totală de 4.500 de lei, câte 1.500 pentru participarea la fiecare dintre cele trei proteste - de la Piața Victoriei, din Parcul Izvor și de la Palatul Cotroceni.

Jandarmii au dat 30 de amenzi, în valoare totală de 29.950 de lei, organizatorilor manifestațiilor anti-restricții din București și mai multor participanți la protest.

Mai multe