Mircea Geoană, îngrijorări legate de Rusia şi China: „Nu mai vreau niciodată așa ceva pentru mine și copiii mei!”

14 februarie 2022 10:05   Național

Mircea Geoană a vorbit despre actuala situaţie politică, la nivel internaţional şi despre alianţele care se vor forma în urma conflictului din Ucraina. Adjunctul secretarului general al NATO a subliniat că intrăm într-o nouă eră a marilor puteri care îşi împart lumea, China fiind iar în prim-plan. Geoană a spus că e important ca statele democtratice să ţină piept unui alianţe China-Rusia, pentru a nu ajunge iar într-o situaţia ca în perioada comunistă. 

Întrebat, la Digi 24, dacă vor apărea noi alianţe şi dacă putem vorbi de NATO versus China şi Rusia, Mircea Geoană a precizat că am intrat în era competiţie între marile puteri. În plus, adjuctul secretarului general al NATO a declarat că cea mai importantă schimbare pe plan politic şi economic, la nivel internaţional, este plasarea Chinei ca super-putere mondială.

„Am reintrat - este o realitate pe care trebuie să o recunoaștem și trebuie să o internalizăm ca atare - în era competiției între marile puteri. Iată că istoria este mai puțin liniară, mai puțin predictibilă și am reintrat într-o competiție între marile puteri. Cea mai importantă transformare de geopolitică și geoeconomie din ultimele secole probabil este reapariția Chinei ca super-putere mondială. Este o realitate și n-are rost să ne ascundem de acest lucru”, a spus Mircea Geaonă.

China, mai puternică la nivel internaţional decât Rusia

Diplomatul consideră China o putere mult mai importantă decât Rusia, pentru că are o populaţie şi un potenţial economic mai mari.  

Este o țară care față de Rusia are un potențial economic mult mai mare, are populație mai numeroasă, are ingrediente de putere chiar mai mari decât ale Federației Ruse”, a mai explicat Mircea Geoană.

Mircea Geoană, avertisment pentru statele democratice

Parteneriatul dintre Rusia şi China îl îngrijorează însă pe Mircea Geoană, care a subliniat că ne aflăm în faţa unei situaţii similare cu cea de pe vremea comunismului, când lumea era împărţită între două sisteme: cel democratic şi cel autoritar. Oficialul NATO a spus că acest moment este unul delicat pentru state precum România, Japonia sau Coreea de Sud, care au avut de suferit de pe urma regimurilor totalitare. 

„Vreau să spun un singur lucru: că istoria nu se termină niciodată și în clipa de față am reintrat în era luptei de putere între marile puteri și între două sisteme - cel democratic și cel autoritar. Și pentru noi, ca români, pentru cei din Australia, pentru cei din Japonia, pentru cei din Coreea, pentru cei din India, cei care trăim în democrații credem că trebuie să strâgem rândurile nu împotriva celorlalți, dar pentru că dânșii vin nu doar cu o concurență strategică, dar cu o contrapropunere de mod de organizare a societății”, a spus Mircea Geoană. 

Mircea Geoană: "Nu dorim confruntarea cu China"

Adjunctul secretarului general al NATO a fost ferm când a atenţionat că nu trebuie să ajungem în situaţia de dinainte de 1989

„Iar eu, care am trăit jumătate din viața mea în comunism, spun că așa ceva nu mai vreau niciodată pentru mine și pentru copiii mei. Niciodată, vreodată! De aceea suntem, într-un fel, într-un moment de transformare epocală. Nu dorim confruntare cu China, nu este un adversar al NATO, dar reprezintă un model de organizare diferit de cel pe care îl iubim și pe care încercăm să-l protejăm”, a declarat Mircea Geoană.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Mai multe