Miss Bikini pe pârtia din Păltiniș, la -2 grade! Imagini incendiare
Pe pârtia din Păltiniș a fost o atmosferă „fierbinte”. Asta datorită celor 14 tinere care au concurat pe schiuri pentru titlul de Miss Bikini. Fetele și-au demonstrat grația și într-un concurs de limbo.
Chiar dacă afară erau -2 grade, fetele de la Miss Bikini au încins publicul cu mișcări provocatoare. După ce au defilat pe catwalk-ul înghețat, tinerele s-au întrecut pe schiuri și pe placa de snowboard.
Miss Bikini câștigă o excursie la schi în Franța
„Nu simțim frigul că e adrenalină și activitate și nu ne e deloc frig”, a declarat o concurentă, relatează observator.tv.
„Anul acesta se pare că e super! În fiecare an l-am văzut de pe margine și anul acesta am zis: e anul meu, accept provocarea și trăiesc experiența cum doar o visez. Așa că sper să câștig”, a spus o altă tânără. După schi, concurentele au avut o probă de limbo și de precizie. Probele nu s-au oprit aici: a urmat doborârea de popice în timp ce alunecau pe un colac, apoi sprint contra timp.
Cine a ieșit Miss Bikini
Miss a fost aleasă Petronela de 23 de ani din Botoşani. Ea a câştigat o excursie de o săptămână la schi în Franţa. Weekendul următor la Păltiniş va fi organizată din nou o cursă ciudată. Schiorii şi cei care vor să se dea cu sânii decorate trăznit sunt aşteptaţi să sară pe o trambulină montată la baza pârtiei direct într-o piscină cu apă, potrivit stirileprotv.ro.