O adolescentă de 16 ani din Târgu Mureș a născut un băiețel acasă, la lumina lanternelor, ajutată de paramedici

11 noiembrie 2021 15:56   Național
Ultima actualizare:

La 16 ani a devenit mămica unui băiețel sănătos, pe care l-a adus pe lume în casa în care locuiește, în condiții de viață minime. Adolescenta a fost ajutată de paramedicii sosiți cu ambulanța.

Minora locuiește cu tatăl copilului, un adolescent de 17 ani, într-un apartament fără curent electric, în orașul Târgu Neamț. Când a simțit că trebuie să nască, a început să țipe de frică. O vecină a alertat autoritățile, imediat ce fata a intrat în travaliu.

Cei 4 paramedici ajunși la fața locului și-au dat seama că nu au cum să coboare fata de la etajul patru al blocului și nu mai e timp de mers până la spital. Așa că salvatorii au ajutat-o pe minoră să aducă copilul pe lume acasă.

Adolescenta a născut la lumina lanternelor     

„Am urcat cu geanta, cu aparatura medical. Ajungând la apartament am constatat că nu era curent electric. Nu aveam lumină. Am pornit lanternele din dotare. Am găsit o pacienta de 16 ani, cu naștere spontană”, povestește Tziboc Adrian, paramedic, conform stirileprotv.ro.

Din fericire, povestea are un final fericit. Atât mama, cât și bebelușul sunt bine și au fost duși la spital, pentru mai multe investigații medicale. „A dat naștere unui băiețel. Noi ne bucuram că am dus la sfârșit această procedură. Nu era o cameră sterilă, nu eram chiar la spital, eram în urgență pe teren”, povestește și paramedical Craioveanu Robert.

Părințiii bebelușului provin din familii fără posibilități și nici ei, la rândul lor, nu au cu ce își crește copilul. Vecii le-au sărit în ajutor cu hăinuțe pentru nou-născut, iar paramedicii au pornit o campanie pentru ce doi proaspeți părinți.   

Citește și: 

Fetiţa de 11 ani, gravidă în luna a cincea, e consiliată psihologic în permanenţă

O fetiță de 14 ani din Botoșani a născut de Ziua Copilului

Mai multe