O fată de 18 ani a ars de vie într-o maşină care a luat foc în urma unui accident petrecut în Prahova
Accident teribil în Prahova! O tânără în vârstă de 18 ani a murit carbonizată într-o mașină care s-a răsturnat și a luat foc, în noaptea de miercuri spre joi, pe DN1A, în Prahova. În autoturism se mai aflau doi bărbaţi care au reuşit să se salveze.
Accidentul s-a petrecut pe în dreptul comunei prahovene Cocoraştii Colţ, pe sensul de mers Cocorăştii Colţ către Ploieşti. Un autoturism în care se aflau trei persoane, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe partea stângă, după care a luat foc. ”Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, fiind identificat autoturismul care ardea şi în interiorul căruia se afla o persoană decedată, de sex feminin”, potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova, citat de adevarul.ro.
Conform aceleiaşi surse, din primele informaţii se pare că alte două persoane din autoturism, un bărbat în vârstă de 32 de ani şi un altul de 34 de ani, au reuşit să iasă din maşină. Cercetările sunt continuate de poliţişti. Aceştia urmează să afle modul în care s-a produs accidentul rutier.
Citește și:
Cadavrul unui băiat de 18 ani a fost găsit carbonizat în mansarda unei case din Onești
Destin tragic pentru un român de 19 în Italia. A murit carbonizat