O femeie a sărit în gol de la etajul 6 ca să scape din apartamentul cuprins de flăcări. Reacția pompierilor
Proprietara unui apartament situat la etajul 6 într-un bloc din Constanța a sărit de la balcon când a realizat că nu mai poate ajunge la ușă prin flăcările care îi cuprinseseră locuința. Femeia (57 de ani) a căzut pe asfalt și nu a supraviețuit.
Un incendiu violent a distrus aproape în totalitate apartamentul unei familii din Constanța. Focul a izbucnit în jurul orei 9.00. În locuință se aflau doi soți, care au reușit initial să iasă din apartament - el îmbrăcat în costum, ea încă în pijama, însă femeia s-a întors să îşi recupereze tableta. Din nefericire, nu a mai putut ieși din cauza fumului gros din locuință. Disperată, femeia s-a aruncat de la etaj sub privirile mulţimii. Ea a escaladat balconul şi s-a aruncat de la înălţime, aterizând la baza blocului, sub ochii pompierilor, care doar veniseră la intervenție.
Autoscara a ajuns la 2 minute după ce femeia s-a aruncat
Momentul în care femeia a ieșit pe fereastră s-a întâmplat la 9.17, incendiul fiind anunțat la 112 la 9.14. La fața locului erau deja mai multe echipaje SMURD și de la ISU Dobrogea, dar fără scară telescopică ori saltea pneumatică. Nici perna gonflabilă nu a putut fi umflată şi întinsă, pompierii invocând spaţiul mic de manevră dintre bloc şi copaci, dar şi timpul foarte scurt de intervenţie. Iar o plasă de siguranţă care să fie întinsă şi ridicată pentru prinderea femeii nu există în dotarea ISU. Abia după 20 de minute de la izbucnirea incendiului, a ajuns și scara telescopică a pompierilor. ”Autoscara a ajuns la locul intervenţiei la ora 09.27, distanţa parcursă fiind de 8 km. Ora la care femeia s-a desprins de la balcon a fost 09.25”, a precizat ISU Dobrogea, scrie adevarul.ro.
„Referitor la incendiul produs în această dimineaţă în municipiul Constanţa, care s-a manifestat într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de locuinţe, facem următoarele precizări:
• Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost preluat de dispecerul ISU Constanţa la ora 09.14.
• La ora 09.15 au fost alertate simultan următoarele echipaje: 1 ambulanţă SMURD tip B2, 2 autospeciale de stingere şi 1 autoscară.
• Ambulanţa SMURD tip B2 şi cele 2 autospeciale de stingere au fost alertate din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanţa Oraş, care se află la aproximativ 2 km faţă de locul producerii incendiului. Primul echipaj care a ajuns la locul intervenţiei a fost ambulanţa SMURD tip B2, la ora 09.21.
• Având în vedere că la Detaşamentul de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanţa Oraş nu există autoscară, aceasta a fost alertată din cadrul Detaşamentului de Pompieri Palas.
• Autoscara a ajuns la locul intervenţiei la ora 09.27, distanţa parcursă fiind de 8 km. Ora la care femeia s-a desprins de la balcon a fost 09.25.
• Forţele aflate la locul intervenţiei în momentul sosirii autoscării erau 2 autospeciale de stingere, 1 ambulanţă SMURD tip B, precum şi 2 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
• La nivelul judeţului Constanţa există 3 autoscări, repartizate astfel încât să acopere întreaga zonă de competenţă, astfel: Cernavodă, Medgidia şi Constanţa.“
A luat foc de la o lumânare
După o oră de manevre de resuscitare, medicii au declarat decesul femeii. Soţul acesteia este conştient, stabil, suferind arsuri minore pe faţă de gradul 2 și a fost dus la spital. Oamenii au relatat că bărbatul ar fi spus că o lumânare a provocat dezastrul. Soţii îşi pierduseră recent copilul, un fiu în vârstă de 28 ani, care s-a sinucis, iar părinţii îi făcuseră un mic altar în casă.
Citește și: