O firmă de deszăpeziri din Brașov, condamnată pentru moartea unui angajat. Bărbatul a fost călcat de un utilaj

18 mai 2021 15:24   Național
Ultima actualizare:

O firmă de deszăpezire din Brașov a fost amendată cu 50.000 lei și 5.000 euro daune morale după ce un angajat a murit călcat de un utilaj care era încărcat cu material antiderapante. Tragedia s-a petrecut în 2014, iar Curtea de Apel a dat recent sentința definitivă.

Totul a început pe 30 noiembrie 2014, atunci când muncitorii firmei de deszăpezire au fost chemați pentru a interveni pe mai multe drumuri. Camioanele au intrat în baza în care era depozitat materialul antiderapant. În timp ce aștepta să fie încărcat, șoferul unui camion a coborât din mașină și a intrat în zona de acțiune a utilajului cu care era încărcat camionul. Muncitorul de pe utilaj, care realiza o manevră de mers cu spatele, nu l-a văzut pe bărbatul coborât din mașină și l-a călcat, omorându-l, scrie ziare.com.

În primă instanță firma fusese achitată

Prima fază a procesului s-a judecat la Judecătoria Brașov, care a hotărât că nici firma, nici muncitorul de pe utilaj nu sunt vinovați pentru moartea bărbatului. Însă, cu ocazia apelului, judecat la Curtea de Apel Brașov, sentința Judecătoriei Brașov a fost anulată în parte.

Astfel, achitarea muncitorului de pe utilaj a fost menținută, dar firma de deszapeziri a fost condamnată la plata unei amenzi penale în valoare de 50.000 de lei pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. De asemenea, este obligată să achite și 5.000 euro drept daune morale familiei victimei.Club de striptease, condamnat de instanţă pentru că a organizat show-uri pornografice cu fete minore

„Se observă că dacă exista desemnat un supraveghetor a activității derulate de către încărcătorul frontal, conform celor argumentate anterior, exista posibilitatea ca evenimentul care formează obiectul prezentului dosar să nu fi avut loc, accidentul de muncă fiind consecință conjugată a nerespectării de către angajator a propriilor instrucțiuni, și a încălcării unei alte dispoziții prohibitive de către victimă.

Nu se poate spune că prezența victimei în zona de acțiune a utilajului ar fi fost una ce nu ar fi putut fi prevăzută de nicio persoană, în nicio împrejurare, în condițiile în care instituirea obligației de a desemna un supraveghetor avea rolul nu numai de a asigura conducătorul unui utilaj că își poate desfășura activitatea neperturbat, fără teamă că s-ar putea produce un incident nedorit, ci și acela de a preveni apariția unui risc privind sănătatea și securitatea în muncă, precum pătrunderea unei persoane neavizate într-o zona interzisă”, au arătat judecătorii Curții de Apel Brașov în sentința, care este definitivă. 

Citește și: 

Club de striptease, condamnat de instanţă pentru că a organizat show-uri pornografice cu fete minore

Mai multe