OMV Petrom, condamnată definitiv pentru moartea unui copil de 9 ani din Prahova. Care este valoarea daunelor morale
Compania OMV Petrom trebuie să plătească 750.000 lei familiei lui Marian Furcelea, băiețelul de 9 ani găsit mort lângă o sondă. Sentința judecătorilor de Curtea de Apel Ploiești este definitivă.
Familia lui Marian Furcelea a cerut în instanţă daune în valoare de 9 milioane de euro (câte 2 milioane de euro pentru fiecare părinte şi câte un milion de euro pentru fiecare frate al lui Marian). Judecătorii ploieşteni de la Curtea de Apel Ploieşti au decis printr-o sentinţă definitivă ca OMV să plătească 105.000 de euro daune morale, câte 15.000 de euro pentru fiecare dintre fraţii copilului mort şi câte 30.000 de euro pentru fiecare dintre părinţi, scrie adevarul.ro.
La Curtea de Apel, sumele au fost înjumătățite
Astfel, valoarea daunelor morale a fost înjumătăţită faţă de cea admisă în primă instanţă, când compania petrolieră a fost condamnată să plătească 250.000 de euro. ”În baza art.421 pct.2 lit.a cod pr.pen., admite apelul inculpatei SC OMV PETROM împotriva sentinţei penale nr. 1549/02.09. 2020 pronunţată de Judecătoria Ploiesti pe care o desfiinţează în parte şi, rejudecând cauza: Reduce suma corespunzătoare unei zile amendă la suma de 3000 lei urmând ca inculpata să execute pedeapsa amenzii penale de 750.000 lei (250 zile amendă x 3000 lei). Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligată inculpata SC OMV Petrom către părtile civile după cum urmează: - părtilor civile Furcelea Constantin Cristian şi Furcelea Elena la suma de 30 000 euro fiecare. - părtilor civile Furcelea Violeta, Furcelea Antonia Nicoleta, Furcelea Mihai Alexandru, Furcelea Adrian Constantin şi Furcelea Cătălin Cosmin la suma de 15 000 euro fiecare. În baza art. 421 pct. 1 lit..b Cod pr penală respinge ca nefondate apelurile declarate de părtile civile Furcelea Constantin Cristian , Furcelea Elena, Furcelea Violeta, Furcelea Antonia Nicoleta, Furcelea Mihai Alexandru, Furcelea Adrian Constantin şi Furcelea Cătălin Cosmin împotriva aceleiaşi sentinţe penale. (…)Definitivă. Pronuntată în şedinţă publică azi 08 octombrie 2020”, conform portalului instanţelor de judecată.
Găsit mort lângă o sondă OMV
Marian Furcelea, din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani, a fost găsit mort, în februarie 2014, lângă o sondă aparţinând companiei petroliere OMV. Medicii legişti au decis după efectuarea necropsiei că moartea copilului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenite în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani.
Cum a murit copilul
Marian abia împlinise nouă ani. În ziua morţii se întorcea de la şcoală, iar în drumul lui s-a oprit la mama sa, care munea cu ziua în gospodăria unui localnic. Femeia i-a dat copilului o plasă cu mai multe perechi de pantofi purtaţi primiţi pomană de la familia unde muncea. Bucuros de darul neaşteptat, Marian nu a mai avut răbdare să ajungă până acasă. S-a aşezat pe zidul unei sonde să probeze una dintre perechile de ghete. Acolo şi-a găsit sfârşitul. A fost descoperit fără suflare, noaptea târziu, la o distanţă de 17 centimetri faţă de conducta care emana gazele. Moartea lui Marian a fost considertă suspectă, iar ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis cauza în judecată la Ploieşti după un an de cercetări.
Citește și: