Orașul din România care nu are librărie și cinematograf. Ce festival organizează pentru copii și adolescenți în perioada 27-29 iunie 2025

26 iunie 2025 13:54   Național

Între 27 și 29 iunie, orașul Giurgiu, lipsit de ani buni de un cinematograf sau o librărie, devine locul de desfășurare al celei de-a doua ediții a festivalului PLAY – un eveniment dedicat copiilor, adolescenților și familiilor. 

Organizat de Animest, festivalul transformă timp de trei zile orașul într-un spațiu de joacă și descoperire culturală, aducând proiecții de film, ateliere educative și întâlniri creative într-o comunitate în care astfel de inițiative lipsesc aproape cu desăvârșire.

Evenimentele au loc la Teatrul „Tudor Vianu” și pe esplanada din fața acestuia, iar accesul este gratuit. Programul include proiecții în aer liber pe un ecran de 12 metri, dar și în interiorul teatrului, cu filme românești și internaționale, de la animații și ficțiuni, până la scurtmetraje premiate.

Printre titlurile incluse în selecție se regăsesc filme precum Micul Prinț (Franța), Ernest și Célestine (Franța–Luxemburg), Falcon Lake (Canada–Franța), dar și clasice precum Karate Kid sau Cireșarii, adaptarea după romanul lui Constantin Chiriță. Programul a fost construit special pentru publicul din Giurgiu, cu accent pe accesibilitate, emoție și relevanță, dar fără a face rabat de la calitatea conținutului.

„Noi am prins ultimii ani ai cinematografului din Giurgiu, dar copiii de azi cresc fără astfel de spaţii”

Pe lângă filme, PLAY oferă o serie de ateliere și activități creative: poezie cu autoarea Carmen Tiderle (originară din Giurgiu), sesiuni de psihoeducație pentru adolescenți susținute de Silvia Ciubotaru, specialist în psihoterapie experiențială și inițiatoarea proiectului „In a Relationship” –, dar și acțiuni dedicate mediului, organizate de asociația Mai Mult Verde. Participanții vor avea acces și la un „refugiu cultural” creat de librăria Cărturești, care va pune la dispoziție o selecție specială de cărți, adaptată programului festivalului.

PLAY Giurgiu a fost fondat de Mihai Mitrică, giurgiuvean și director fondator al festivalului Animest, împreună cu foști colegi de generație și o echipă de voluntari. Inițiativa își propune să reintroducă filmul și cultura în viețile celor mai tineri, într-un oraș unde astfel de oportunități lipsesc.

„Noi am prins ultimii ani ai cinematografului din Giurgiu, dar copiii de azi cresc fără astfel de spaţii. PLAY e un gest de întoarcere şi de responsabilitate - un festival făcut din cele mai bune intenţii şi cu mijloace minimale, dar cu speranţa că poate aprinde ceva: curiozitate, bucurie, ideea că filmul şi cultura merită să ajungă peste tot”, spune Mihai Mitrică, potrivit news.ro.

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul oficial: www.playgiurgiu.ro.

Mai multe