Ordonanța austerității, amânată din nou. Ce se va întâmpla, până la urmă, cu salariile bugetarilor
Ordonanța austerității a fost amânată până pe 15 mai și s-a renunțat la înghețarea angajărilor la stat pentru mai multe domenii. Guvernanții continuă, însă să se bâlbâie și să se contrazică cu privire la această ordonanță.
Se insistă să se supraimpoziteze salariile mari
Liderii partidelor de guvernare insistă să supraimpoziteze salariile mari. Numai că nici în acest caz nu este foarte clar cui anume îi va fi aplicată această măsură, scrie antena3.ro.
Și în timp ce guvernanții spun că nu au de gând să se atingă de veniturile privaților, specialiștii atrag atenția că o impozitare diferită între stat și privat nu ar fi constituțională.
Supraimpozitare de 16% pentru veniturile bugetarilor mai mari decât salariul președintelui
,,Nu se discută despre un impozit progresiv! Este vorba de un impozit care acum a fost bine clarificat în depășirea salariilor la stat peste salariul președintelui. În acest moment, doar la stat. Procentul de 16% a fost discutat pentru că acesta este cel care funcționează în momentul de față și ca impozit propriu zis pe legea finanțelor”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.
Marcel Ciolacu spune că nimeni nu a vorbit despre o impozitare la privat
,,Analiza se face pe cifre și decizia se ia pe baza analizelor”, adeclarat Cseke Attila. Acesta spune că au fost discuții inclusiv cu privire la angajații din mediul privat. ,,Sunt discuții cu privire la tot mediul, sistemul de salarizare”, a mai spus el.
Marcel Ciolacu susține însă că nu s-a pus problema de mediul privat. ,,Am vorbit de ceea ce se întâmplă în sistemul public. Haideți să îi așteptăm pe cei mai buni specialiști să se exprime dacă este constituțional sau nu. Nu a vorbit nimeni de privat, nu a vorbit nimeni despre o impozitare progresivă. Nu a vorbit nimeni! Am vorbit despre faptul că în societatea românească s-a creat foarte multă ură iar noi, politicienii, avem datoria de a interveni și a închide acest capitol”, a explicat liderul PSD.