Panică pe un aeroport din România! Două avioane Wizz Air s-au ciocnit
A fost panică pe aeroportul din Suceava. Două aeronave ale companiei Wizz Air, care se aflau pe platformă, s-au ciocnit ușor. Totul s-a întâmplat chiar în timp ce una dintre ele a început deplasarea pentru decloare. Pasagerii au fost coborâți imediat din avioane, iar zborurile au fost anulate.
Reacţiile WizzAir şi ale reprezentanţilor aeroportului
Cei aproximativ 100 de oameni care se aflau în primul avion, conform martorilor, au fost coborâţi şi puşi să aştepte o altă aeronavă pe care compania aeriană o va pune la dispoziţie pentru a-i duce la destinaţie. Reprezentanţii Aeroportului Internaţional din Suceava au precizat că nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.,
,,Wizz Air confirmă că zborul său W6 4692 de la Suceava la Dortmund, din data de 14 martie 2023, în timp ce rula la ieșirea din poziția de parcare, a intrat în coliziune cu stabilizatorul orizontal drept al unei alte aeronave WIZZ, care era parcată pe o poziție adiacentă, fără pasageri la bord.
Toți pasagerii zborului Suceava-Dortmund sunt nevătămați și au fost debarcați în siguranță. Wizz Air pune la dispoziție o aeronavă de înlocuire pentru zborul afectat și va transporta pasagerii la destinație în cursul zilei de astăzi. Wizz Air își cere scuze pasagerilor afectați și îi asigură pe toți clienții că siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor sale rămân prioritatea principală a companiei aeriene", se arată în comunicatul remis de reprezentanţii companiei aeriene.
Două avioane s-au ciocnit în aer
În urmă cu o săptămână, două avioane militare s-au ciocnit în aer, apoi s-au prăbușit pe o stradă din Roma. Unul dintre cele două s-a prăbușit pe o mașină, celălalt între două clădiri. Piloții au murit pe loc. Avioanele zburau deasupra cartierului Colle Fiorito, în timpului unui antrenament.
În toamna anului trecut, două avioane din cel de-al Doilea Război Mondial s-au ciocnit şi au căzut în timpul unui spectacol aerian în Dallas.