Parlamentarul Sebastian Buduruja, în cazul City Insurance: „Conducerea ASF are meritul că a rupt pisica în două”
Falimentul City Insurance, fostul lider al asigurărilor RCA, a ajuns în Parlament. Miercuri, membri din conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au fost audiați de către Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.
Ședința a fost confidențială, deoarece există o anchetă penală în cauză și unele informații nu pot fi făcute publice. Însă, vicepreședintelui Comisiei de buget din Camera Deputaților, Sebastian Burduja, a declarat că este vital ca banii care au fost fraudați să fie recuperați în cel mai scurt timp.
„Conducerea actuală are meritul, cel puțin președintele ASF, că în sfârșit a rupt pisica în două, alții nu au avut curaj să o facă. Sunt date publice că, într-adevăr, compania a hărțuit Autoritatea pe parcursul ultimilor ani. Au dat în judecată ASF și pe angajații acesteia. Au pretins într-una, de ani de zile, că sunt de vânzare și orice măsură ia ASF spuneau ei că prejudiciază procesul de vânzare. Tactici de șantaj și se vor pronunța organele de anchetă. Este o cercetare penală în curs. ASF susține că și-a făcut treaba atât cât are mandat să o facă, a dispus măsurile necesare, a ridicat licența, a suspendat de acum câțiva ani administratorul, urmează ca Parchetul și Procuratura să-și facă datoria”, a susținut parlamentarul Buduruja.
„Este vital ca banii care au fost fraudați să fie recuperați în cel mai scurt timp”
Sebastian Burduja a mai declarat: „Pe noi, ca parlamentari, ne interesează să reglăm în cel mai scurt timp eventuale deficiențe legislative, care poate nu au dat ASF toate pârghiile necesare să intervină. Dacă puteau să intervină și nu au făcut-o trebuie să răspundă, împreună cu alte instituții implicate. De asemenea, am spus că este vital ca banii care au fost fraudați, sau urmează să fie dovedit acest prejudiciu, să fie recuperați în cel mai scurt timp. Evident, ASF nu se ocupă de recupararea acestor bani, dar sunt alte instituții ale statului, Oficiul de combatere a spălării banilor, parchetele, care trebuie să ia urgent urma acestor bani și să-i aducă înapoi în țară. Fiecare zi, oră care trece poate însemna un demers mult mai complit de recuperare a banilor. Vorbim de sume foarte mari care au fost scoase din țară și această companie a fost fraudată. Ne interesează ca nu cetățenii români să aibă o notă de plată mai mare la sfârșitul zilei. Degeaba FGA va plăti aceste polițe City dacă, de fapt, prețul la RCA crește.”, conform financialintelligence.ro.
Citește și:
Prețurile la RCA au explodat după falimentul City Insurance. În 24 de ore, s-au dublat. Iată dovada!