Patru bărbați s-au dat drept polițiști și au jefuit mai mulți străini, în București! Au fost prinși în flagrant

20 ianuarie 2020 7:24   Național
Ultima actualizare:

Patru bărbați care s-au dat drept polițiști pentru a jefui cetățeni străini au fost prinși în flagrant, duminică (19 ianuarie), după ce i-au cerut unui italian actele și banii. Indivizii nu sunt la prima încercare de acest gen, pe numele lor existând încă patru dosare penale.

„În data de 19 ianuarie 2020, poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 1 au prins în flagrant 4 bărbaţi, care prin uzurparea de calităţi oficiale  au determinat un bărbat, cetăţean italian, să le înmâneze documentele şi banii pe care ii avea asupra sa, moment în care ar fi încercat să sustragă parte din suma deţinută. Au fost imobilizaţi şi conduşi la subunitatea de poliţie pentru audieri”, a anunțat Poliţia Capitalei, potrivit news.ro.

Suspecții au fost reținuți

Cei patru suspecți, cu vârste cuprinse între 36 şi 57 de ani, care se dădeau drept poliţişti, în perioada noiembrie 2019 - ianuarie 2020, ar fi înşelat şi alte persoane, cetăţeni italieni, israelieni şi respectiv greci, la acest moment cercetările derulându-se în cadrul a 4 dosare penale.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale al Sectorului 1 cu cei patru bărbaţi în stare de reţinere, pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca luni să fie prezentaţi  Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe