Pe cine vedea Ion Iliescu adevăratul erou al României: „Moartea lui spune tot despre noi, ca popor”

Înainte de internarea din 9 iunie, Ion Iliescu a acordat un interviu fostului său consilier, Ionuț Vulpescu. Într-un dialog în care s-au abordat multe teme, politice, istorice chiar și gastronomice, fostul președinte a vorbit despre personalitatea istorică pe care o considera definitorie pentru destinul României.

Iliescu a ales un personaj revoluționar, despre care spunea că România aproape l-a uitat și, mai mult, că niciodată nu i-a înțeles sacrificiul.

Ion Iliescu: „Pentru Nicolae Bălcescu aș fi ieșit să votez”

„Istoria noastră e foarte provocatoare în plan uman. Dar e traversată de o dialectică prin care toți cei adorați la un moment dat sunt marginalizați, exilați sau uitați.

Iar aceasta arată că noi politizăm excesiv istoria, și când nu o facem, o judecăm jurnalistic, contextual. O să vă dau exemplul unei personalități istorice pentru care aș fi ieșit să îmi exprim votul: Nicolae Bălcescu.

Se naște la București, moare la Palermo, e adorat pentru capacitatea revoluționară din 1848 și pentru faptul că momentul iunie 1848 e o prelungire a unui model francez din februarie al aceluiași ani, dar imediat după e expulzat de forțele habsburgice.

Încearcă un moment de pace între maghiari și românii transilvani prin Kossuth și chiar face posibil „proiectul de pacificare” din 2 iulie 1849.

Nu sunt mulți lideri politici români care au tratat chestiunea conflictelor interetnice serios.

Din exil, scrie pagini savuroase de istorie, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, și tot în exil moare, incredibil de tânăr, la o vârstă care istoric e una a sacrificiilor, 33 de ani.

Sunt trei lucruri extraordinare pe care le-a făcut în plan social:

primul, împroprietărirea țăranilor, un program pe care apoi, secvențial, dreapta l-a abandonat;

al doilea, susține votul universal, pentru că înțelege mecanismele birocratice din spatele libertății civile și de gândire;

și al treilea, susține autonomia și independența țărilor române în deplinătatea lor”, spunea Iliescu în ultimul său interviu.

O lecție despre autonegarea românească

În discuția cu Ionuț Vulpescu, Ion Iliescu a adus în atenție și celebra scrisoare a filosofului Gaspar Miklos Tamas, care reproșa intelectualilor de dreapta că au negat Revoluția din 1989 doar pentru că nu le-au convenit consecințele politice.

„Autonegarea românească a făcut școală”, a citat Iliescu, explicând că această atitudine de negare a marcat și destinul lui Bălcescu.

„Despre Revoluția de la 1848 s-a vorbit puțin în plan politic și poate că ecoul cultural pașoptist a fost mai puternic. Dar realitatea e că și atitudinea maselor și a generațiilor din diferite decade, la scală istorică, față de momentul 1848 spune ceva despre noi, ca popor: suntem capabili să sacrificăm rezultatul unei uniri sau al unei libertăți atunci când implicațiile nu ni se potrivesc întru totul.

E o scrisoare care a făcut valuri când a fost publicată, a filosofului și politologului Gaspar Miklos Tamas, Scrisoare către prietenii mei români, în care reproșează intelectualilor de dreapta că din pricina nemulțumirilor față de faptul că au rămas în opoziție, au început să conteste orice, până și Revoluția din 1989.

Domnia sa observa: „Voi, dragii mei prieteni, cărora nu v-au convenit consecințele politice ale revoluției, ați convins o lume întreagă că revoluția, de fapt, nici nu a avut loc, că a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o jonglerie, reușind să escamotați cea mai mare faptă istorică a poporului român.”

Diagnosticul era simplu: „autonegarea românească a făcut școală”.

Rădăcinile ei sunt însă mai vechi, și destinul lui Bălcescu, de pildă, nu a făcut excepție de la acest negaționism destructiv.

Nu am spus-o eu, a spus-o același Gaspar Miklos Tamas: afirmația nonexistenței momentelor revoluționare și schimbărilor sociale este „vechiul clișeu al dramatismului european”, al celor care vrând să falsifice istoria evenimențială, vor să elimine și persistența istorică a unor personalități care au făcut atât evenimentele, cât și procesele din spatele lor posibile.”