Ion Iliescu: „Le doresc celor care au un zâmbet de Ion Iliescu să aibă și destinul lui”
Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani pe data de 5 august 2025. Fostul președinte, care a condus România în trei mandate, a evitat să iasă în public în ultimii ani de viață. La procesul Revoluției din 1989, unde avea calitatea de inculpat, era reprezentat doar de avocat, vota exclusiv prin urna mobilă și transmitea mesaje publice doar prin intermediul blogului personal, așa cum a fost și cel de felicitare adresat lui Nicușor Dan, după victoria acestuia în alegerile prezidențiale. Acela avea să fie, de altfel, și ultimul său mesaj public.

Cu toate acestea, anul trecut, Iliescu a acceptat provocarea câtorva interviuri ample, moderate de fostul său consilier Ionuț Vulpescu.
Într-un astfel de podcast, în septembrie 2024, la vârsta de 94 de ani, fostul președinte a vorbit despre longevitatea sa în viața publică, despre ironia cu care a fost privit de-a lungul timpului și despre felul în care s-a raportat la imaginea creată în jurul său.
A glumit pe seama celebrului „zâmbet de Dacie cu patru viteze” și a spus că, în politică, carisma contează, dar a adăugat că preferă să creadă că „mintea lui Ion Iliescu a făcut mai multe furori decât zâmbetul lui”.
„Le doresc celor care au un zâmbet de Ion Iliescu să aibă și destinul lui”, spunea el, conștient că mitologia zâmbetului său depășise demult granițele politicului.
În aceleași discuții, a recunoscut că nu a fost omul glumelor personale, dar că a învățat să privească detașat ironiile legate de longevitatea sa și să accepte că umorul aparține „minților deschise”.
Într-un interviu acordat chiar de ziua lui, Ion Iliescu admitea că a greșit și că regretă unele decizii din primii ani de după Revoluție.
„Am un zâmbet de Dacie, cu patru viteze”
„Am un zâmbet de Dacie, dacă nu știați… (n.a. râde). În 1999 unii au zis că botul Daciilor românești e făcut după zâmbetul meu. Deci am un zâmbet industrial, cu patru viteze. Dacă poți să faci o mașină după zâmbetul meu, poți să faci și o țară după gustul meu…
Eu am zâmbit cu toată inima, ori de câte ori am făcut-o, și mi se pare uman să îți îngădui să zâmbești, să fii furios, să fii sentimental.
Sunt sigur că fără carismă, un om politic nu are nicio șansă, dar îmi place să cred că mintea lui Ion Iliescu a făcut mai multe furori decât zâmbetul lui”, spunea Ion Iliescu în podcastul lui Ionuț Vulpescu.
Umorul aparține minților deschise. Nu am fost tipul de Președinte căruia să îi placă glumele lui, dar o spun cu detașare, am fost personajul celor mai multe glume legate de putere și longevitate.

Am mai vorbit despre memeurile de pe Internet. Apropo, dacă îl întrebați pe ChatGPT de zâmbetul lui Ion Iliescu, știe să vă răspundă că e celebru și prietenos”, a spus Iliescu în septembrie 2024.
Le doresc celor care au un zâmbet de Ion Iliescu să aibă și destinul lui…”, a conchis fostul președinte.
„Regret...”
Într-un alt interviu pe care Ion Iliescu l-a dat aceliași Ionuț Vulpescu chiar în ziua în care a împlinit 94 de ani, Ion Iliescu a spus că regretă greșelile pe care le-a făcut în primii an i de după Revoluție.
„A fost importantă pentru mine și această tranziție morală, nu doar aceea economică. Pentru că o democrație sănătoasă presupune iertare, nu uitare, și adevăr, nu mistificare.
Retrospectiv, regret anumite momente, episoade, situații, întâmplări din primii ani de după Revoluție, dar, cum spunea cineva, ce s-a întâmplat era inevitabil, ce nu s-a întâmplat era imposibil”.



































