Prima localitate din România cu „Big Brother”: 250 de camere AI monitorizează tot ce mișcă

9 septembrie 2025 10:05   Național
Ultima actualizare:

O localitate din județul Cluj devine prima din România care implementează un sistem de supraveghere bazat pe inteligență artificială. Peste 250 de camere monitorizează orice mișcare, detectează faptele care încală legea și transmit raportări automate autorităților.

Sistemul nu doar înregistrează, ci și alertează imediat Poliția Locală. Inițiativa aduce localitatea Florești în prim-planul digitalizării, dar stârnește și întrebări despre intimitate. Autoritățile subliniază că scopul este siguranța comunității.

„Big Brother” la Florești

Comuna clujeană Florești a devenit prima localitate din România care implementează un sistem „Big Brother” dotat cu inteligență artificială.

 Administrația a semnat un protocol cu un furnizor de top pentru un proiect pilot ce integrează peste 250 de camere în întreaga localitate.

Aceste echipamente nu se limitează la filmare, ele recunosc gesturi și comportamente care încalcă legea și transmit alerte automate Poliției Locale, relatează stiridecluj.ro.

Acestea  sunt capabile să identifice și să raporteze cinci tipuri de contravenții. Printre acestea sunt: - neplata taxei de liberă trecere: persoanele care circulă fără achitarea taxei sunt detectate de sistem și sunt raportate automat Poliției Locale. De asemenea, sancțiunea este aplicată imediat.

Aruncarea necorespunzătoare a deșeurilor: camerele sunt antrenate să recunoască gesturile prin care cetățenii aruncă gunoaie pe domeniul public, iar fapta este transmisă în timp real autorităților.

Acte de vandalism și distrugeri: echipamentele pot recunoaște comportamente suspecte și alertează imediat polițiștii.

Printre contravențiile monitorizate se numără neplata taxei de liberă trecere, aruncarea necorespunzătoare a deșeurilor și acte de vandalism.

Camerele sunt antrenate să identifice gesturile specifice și să raporteze imediat incidentele. Zonele cu probleme frecvente, denumite „puncte roșii”, sunt deja vizate pentru instalarea suplimentară a echipamentelor, asigurând o acoperire mai eficientă a comunei.

Controverse privind intimitatea

În total, sunt deja peste 250 de camere instalate, cu planuri de extindere în zonele considerate „puncte roșii” – adică locurile unde au fost înregistrate cele mai multe probleme.

Proiectul ridică și unele întrebări din partea localnicilor legate de intimitate și supraveghere publică.

Autoritățile transmit că modernizarea infrastructurii și protecția comunității rămân priorități.

Sistemul se află încă în faza de calibrare, dar primele rezultate arată eficiență în prevenirea contravențiilor.

Mai multe