Promovare. Un student la Informatică face turul ţării şi clipuri despre fiecare judeţ

12 iulie 2021 15:17   Național
Ultima actualizare:

Florian, student în anul III la Informatică, face turul ţării şi clipuri despre fiecare judeţ. A demarat acest proiect la începutul anului și până acum a reușit să viziteze 10 județe și să prezinte cele mai frumoase obiective din fiecare. Tânărul spune că niciun turist nu trebuie să le rateze!

În vârstă de 21 de ani, Florian Uşurelu este din Târgu Jiu și studiază informatica în cadrul Universității București. La începutul anului, și-a propus să facă turul țării și să realizeze filmulețe într-un mod cât mai atractiv, cu fiecare județ în parte, pe care să le posteze pe un canal Youtube. Pentru a-și duce la bun sfârșit proiectul, el le cere ajutorul colegilor, prietenilor şi chiar profesorilor.

„Am lansat proiectul la începutul acestui an. Primul judeţ vizitat a fost Timiş, iar acum tocmai ce am plecat din Sibiu, fiind al zecelea judeţ în care am ajuns. Pe Youtube sunt postate, deocamdată, cinci videoclipuri. Până la finalul anului îmi propun să vizitez între 27 şi 30 de judeţe”, a declarat Florin, scrie adevarul.ro. Apoi, până la mijlocul anului 2022, când o să finalizeze şi licenţa la Informatică, vrea să termine întreg circuitul.

Studentul lucrează în echipă

Nu este singur în acest proiect, are nevoie și de ajutor. În fiecare judeţ caută anumiţi ghizi sau însoţitori care să-i spună ce este de văzut. I-a folosit mult și faptul că a mers pe la olimpiadele naţionale sau în tabere şi și-a făcut prieteni. „De asemenea, în judeţul Olt m-a însoţit un laborant de la facultate cu care sunt în relaţii foarte bune. În alte judeţe unde nu aveam prieteni pe care-i cunoşteam, postam pe Instagram cine este sau cine are prieteni din judeţul respectiv“, mai spune tânărul. Apoi, de editarea videoclipurilor se ocupă un alt amic de-al său.

Hunedoara, Timiș și Sibiu, în topul preferințelor  

Până acum, studentul a vizitat judeţele Timiş, Ilfov, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Hunedoara, Teleorman, Olt, Caraş Severin şi Sibiu. „Pe site-ul meu personal este o hartă cu ce judeţ am vizitat. Cel mai mult am fost impresionat de Hunedoara, pentru că este judeţ plin de aventură şi cu multe monumente. Timiş şi Sibiu sunt alte două judeţe care mi-au plăcut foarte mult“, a mai povestit Florian.               

Cine este Florian Ușurelu              

Florian Uşurelu este student în anul al II-lea la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Informatică în grupa de excelenţă, dar în acelaşi timp este student în anul al II-lea la Universitatea „Constantin Brancuşi“, Facultatea de Drept. Tânărul a fost acceptat la Universitatea din Manchester, însă a ales să studieze în România, pentru că își cunoştea viitorii colegi. Florian reuşit să ocupe primul loc la nivel naţional cu echipa din care a făcut parte la olimpiada de informatică pentru studenţi. De asemenea, echipa din care a făcut parte s-a clasat pe locul III pe regiunea sud-est europeană şi s-a calificat la faza mondială a acestei competiţii.

Citește și: 

Bravo! Elevii români au luat trei medalii la Olimpiada Internațională de Biologie

Echipa României a obținut opt premii la Olimpiada Internaţională din Rusia

Mai multe